Locuitorii orașului Deta nu mai sunt obligați să facă drumuri la Timișoara pentru a obține un pașaport. Marți, 16 aprilie, în sediul Primăriei din Deta, s-a deschis un birou al Serviciului de Pașapoarte Timiș. Amplasat la parterul primăriei, biroul funcționează din patru în patru săptămâni, în ziua de marți între orele 10 și 15. Biroul va prelua actele necesare emiterii pașapoartelor și va elibera apoi documentele de călătorie atât la sediul din Timișoara cât și la cel din Deta, în funcție de dorința solicitantului. La deschiderea oficială a biroului de la Deta a participat prefectul de Timiș, Eugen Dogaru, și șeful Serviciului Pașapoarte Timiș, Ionel Cojocaru, alături de reprezentanții autorităților locale.

 “Deschiderea acestui birou face parte din strategia noastră de apropiere de cetățean. Vrem să oferim un acces cât mai rapid și comod la obținerea unui pașaport pentru toți locuitorii din județ”, ne-a declarat șeful Serviciului pașapoarte, Ionel Cojocaru. 

“Este important ca toți locuitorii din Deta, dar și cei din localitățile învecinate, să afle că au la dispoziție acest serviciu și nu mai sunt nevoiți să facă drumuri la Timișoara. Prin acest demers venim mai aproape de cetățeni și în același timp descongestionăm biroul de la Timișoara”, a spus prefectul de Timiș Eugen Dogaru. 

“Deschiderea acestui birou este importantă deoarece, interesul nostru, ca administrație locală este să sprijinim toate inițiativele care servesc cetățenii. Acum, locuitorii din Deta care au nevoie de pașaport nu vor mai pierde timp și bani cu un drum până la Timișoara, au acest serviciu, chiar aici în orașul nostru. Noi am pus la dispoziție spațiul pentru acest birou și ne ocupăm de o parte din cheltuieli, dar efortul este al celor de la Serviciul de Pașapoarte și vreau să le mulțumesc pentru că s-au gândit și la orașul nostru”, ne-a spus Petru Roman, primarul orașului Deta. 

Primul client al noului birou a fost o fetiță de 8 ani, însoțită de părinți care au depus actele pentru obținerea unui pașaport, în primele minute după deschidere. Chiar în prima zi de funcționare, biroul din Deta a înregistrat 3 cereri de pașapoarte noi.

 Programul biroului de pașapoarte: 

– 16 aprilie
– 14 mai
– 11 iunie
– 9 iulie
– 6 august
– 3 septembrie
– 1 octombrie
– 29 octombrie
– 26 noiembrie
– 24 decembrie

Pentru anul 2013, Consiliul Local al orașului Deta a stabilit taxa pentru închirierea păşunii, în valoare de 76 lei/ha. Suma se achită la data încheierii contractelor de închiriere, dar nu mai târziu de data de 15 mai 2013. Perioada de păşunat este cuprinsă în intervalul 1 aprilie 2013 – 30 noiembrie 2013 și este valabilă pentru toate speciile de animale. Păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe păşune în afara perioadei stabilite reprezintă contravenție și este pedepsit conform legii. În egală măsură vor fi sancționate persoanele care introduc animale pe pășune, fără a deţine contract de închiriere în acest sens.

Ca în fiecare an, și în 2013, Primăria Deta va sprijini mai multe evenimente, concursuri și activități culturale dedicate tuturor locuitorilor orașului nostru, de la cei mai tineri până la cei vârstnici. Primele acțiuni au fost deja desfășurate în luna ianuarie, urmând ca pe parcursul anului să fie implicate persoanele preocupate de folclor, tradiții, competiții sportive sau culinare. 
Agenda Cultural – Sportiva si de Tineret 2013
  •  Ziua curăţeniei
  • Spectacole de teatru, operetă, muzică clasică și simfonică în colaborare cu instituții de cultură
  • Perfecţionarea continuă şi dotarea formaţiilor de dansuri populare
  • Seri și evenimente culturale
  • Activități destinate promovării interculturalității
  • Activităţi culturale şi sportive realizate în colaborare cu localităţi din Serbia şi Ungaria,  Coka şi Bordany
  • Acțiuni pentru copii
  • Ceaunul și grătarul – concurs internaţional culinar, ediția a șasea
  • Zilele sportului pentru toţi
  • Ziua Europei
  • Concurs de pescuit sportiv-juniori şi seniori
  • Hramul Bisericilor
  • Zilele clubului orăşenesc
  • Maracana-campionat de fotbal
  • Zilele culturale ale oraşului Deta, ediția a patra
  •  Ziua Naţională a României
  • Sărbătoarea Pomului de Crăciun
  • Concurs automobilistic si de carting

Și în anul care urmează, Primăria Deta va face toate eforturile pentru creșterea calității serviciilor oferite locuitorilor orașului nostru

Infrastructura, cultura, educația și sănătatea sunt principalele direcții de acțiune ale primăriei pentru anul 2013. Una dintre cele mai mari lucrări în folosul orașului nostru vizează rețeaua de apă și canal, respectiv colaborarea cu Aquatim. Construcția noii stații de epurare se află acum în fază de finalizare, iar lucrările pentru înlocuirea și extinderea rețelei de apă și canal vor începe în viitorul apropiat, imediat ce va fi încheiată jurizarea ofertelor. Contractul pentru realizarea stației de epurare a fost semnat în ianuarie 2012, acum un an de zile, în cadrul proiectului “Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Timiș”, fiind atribuit, în urma licitației publice deschise, unui consorțiu de firme având ca lider firma SC Grup Romet SA. Valoarea lucrărilor a depășit 9 milioane lei (aproximativ 2 milioane de euro), executantul respectând graficul asumat și standardele de calitate impuse de primărie. Planurile administrației locale pentru 2013 includ reabilitarea uzinei de apă, înlocuirea a 11 km de conducte pentru alimentarea cu apă între Jebel și Deta și nu în ultimul rând extinderea rețelei de apă și canal în Zona Termal și strada Cernei.


Primăria este preocupată în egală măsură de confortul celor care locuiesc în casele noi construite cât și de condițiile necesare pentru cei care trăiesc în clădiri construite în urmă cu mai mulți ani. Investim în lucrări de infrastructură pentru că acestea cresc în mod direct calitatea vieții locuitorilor. O stație de epurare nouă înseamnă respect față de mediul înconjurător, reabilitarea uzinei de apă înseamnă o apă curată la robinet, iar interesul pentru înnoirea conductelor vine din dorința de a limita pierderile și avariile” a spus Petru Roman, primarul orașului Deta.

Acesta a mai precizat că tot în 2013 se are în vedere înlocuirea tuturor țevilor vechi de apă și canal, deoarece pe lângă faptul că sunt uzate moral și fizic, materialele din care sunt construite, azbest și metal, nu mai corespund cerințelor și normelor europene pe care primăria le urmărește. În plus, în zona Termalului se vor amenaja drumuri, iar pe străzile Kogălniceanu, Victor Babeș, Parcului și Revoluției se va lucra la șanțurile pluviale. 

Edilii locali nu au uitat de sesizările venite din partea cetățenilor cu privire la defecțiunile cauzate de vechile conducte de gaz, astfel că în anul care vine, E.ON Gaz va înlocui vechile conducte de gaz pe străzile Banloc, Înfrățirii, Ștefan cel Mare și Victoriei. 
 
Dincolo de infrastructura orașului, proiectele pentru noul an includ reabilitarea corpului administrativ al Spitalului Orășenesc și reconfigurarea ambulatorului pentru eficientizarea și creșterea calității actului medical, iar pentru sprijinirea culturii se vor continua lucrările la Centrul Cultural Funcțional de pe strada Ștefan cel Mare. Acesta va îndeplini rolul Casei de Cultură, urmând să aibă toate dotările necesare pentru activitatea culturală din orașul nostru. Contractul a fost deja semnat cu firma S.C MCA GROUP SRL, valoarea lucrării fiind de peste 1.500 mii lei. Primăria intenționează să intensifice ritmul lucrărilor pentru modernizarea și repararea construcției în care va funcționa Centrul de Cultură, însă termenul de finalizare al proiectul poate depăși luna decembrie a anului 2013.
 
Primăria are o veste bună și pentru iubitorii de sport și petrecere a timpului în aer liber. Bază de agrement Termal se va dezvolta prin construirea unui nou bazin semi-olimpic pentru care există deja un studiu realizat. Școala și grădinița rămân printre principalele priorități ale administrației locale, urmând ca aceasta să se implice în activitățile destinate sporirii condițiilor de desfășurare a actului educațional. Primăria va sprijini proiectul de reabilitare al grădiniței deoarece dorința și plăcerea de a învăța este în directă legătură cu mediul în care copiii fac primii pași în procesul educațional. A.L. 

Începând cu luna ianuarie 2013, locuitorii orașului Deta vor plăti cu 16% mai mult pentru impozitele pe locuințe și terenuri. Deși tehnic decizia a fost votată de Consiliul Local din Deta, reprezentanții locali au fost obligați să aplice Hotărârea de Guvern impusă de la București. Vreme de câteva săptămâni a planat o incertitudine cu privire la dreptul primăriilor de a nu majora taxele locale, însă ultima intervenție a Guvernului a tranșat problema prin impunerea unor condiții drastice autorităților locale care doresc să mențină taxele și impozitele locale la nivelul de anul trecut. Pentru a evita majorarea taxelor locale o primărie trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiții, și anume să nu aibe înregistrate arierate la 31 decembrie 2012 și să nu afecteze veniturile proprii ale bugetelor locale prin reducerea taxelor până la nivelurile din 2012. Cu alte cuvinte, Guvernul a forțat creșterea taxelor locale, puține fiind primăriile care corespund cerințelor impuse de la București. Tot ca urmare a inițiativei Guvernului, cu 16% vor fi mărite și taxele pentru diversele certificate, avize și autorizații emise de primării, taxele de afișaj și publicitate, dar și amenzile.

Consiliul Judeţean Timiş a făcut zilele trecute o nouă rectificare de buget şi a repartizat fonduri către primării. Din păcate Deta a fost din nou pe ultimele locuri la alocarea acestor bani. Oraşul nostru a primit 4500 de lei (ceva mai puţin de o mie de euro), sumă ce nu poate fi considerată serioasă pentru o localitate ca Deta. Pentru a putea face o comparaţie şi pentru a înţelege respectul pe care majoritatea din Consiliul Judeţean o are faţă de locuitorii oraşului nostru, vă informăm că la aceeaşi rectificare Banlocul a primit 441 372 de lei (aproape 100 de mii de euro), Ghiladul 330 000 lei, Jebelul 401 000 lei, iar Comloşul Mare a fost recompensat cu jumătate de milion de lei. Criteriile după care s-a făcut această repartizare nu sunt foarte clare, dar judecând după apartenenţa politică a primarilor este foarte vizibil că toţi cei care au culoarea politică a majorităţii din CJT au primit sume mari de bani. Nu s-a ţinut cont de dimensiunea localităţii, de numărul de locuitori, de proiectele aflate în derulare, sau de priorităţile locale. 
Cu câteva luni în urmă, la penultima rectificare, Deta a primit de la CJT 2000 de lei, adică mai puţin de 500 de euro. Dacă oraşul nostru ar avea la dispoziţie întregul buget fără să fim nevoiţi să trimitem la Bucureşti banii colectaţi din taxe şi impozite nu ar mai trebui să aşteptăm rectificări şi repartizări de bani de la judeţ sau de la Bucureşti. Acest lucru se poate întâmpla dacă în România va apărea o lege a administraţiei locale care să garanteze o descentralizare reală şi care să ofere administraţiilor locale posibilitatea de a decide singure felul în care îşi gospodăresc resursele. Până atunci însă suntem nevoiţi să aşteptăm repartizările făcute de politicieni cărora nu le păsa de locuitorii unor localităţi.

La Deta oamenii nu au votat pentru un singur partid pentru ca politicienii care conduc deocamdată judeţul să îi pedepsească tăindu-le fondurile. La noi în oraş s-a votat pentru întregul eşichier politic astfel încât aceste decizii îi afectează şi pe simpatizanţii majorităţii judeţene. Aceşti politicieni nu înţeleg că administraţia nu ar trebui să aibă culoare politică iar deciziile se iau ţinând cont de câteva reguli. Majoritatea din Consiliul Judeţean care a votat această rectificare şi conducerea executivă a CJT care a propus-o au pierdut ocazia de a arăta că se pricep la administraţie şi ne-au demonstrat că ştiu să facă doar aranjamente politice fără valoare“, spune primarul oraşului Deta, Petru Roman. 

În perioada următoare, Primăria Deta va începe distribuirea ajutoarelor cu alimente de la Uniunea Europeană primite în cadrul programului PEAD 2012, de care vor beneficia persoanele care primesc ajutor social, șomerii, persoanele încadrate cu grad de handicap grav și accentuat și cetățenii cu pensie sub 400 de lei pe lună.

 Cine, ce și cât primește?

1) Beneficiari de ajutor social (conform Legii 416 din 2001)

Făină- 16 kg. de persoană

Mălai- 5 kg. de persoană

Paste făinoase-  0,4 kg. (1 pachet) de persoană

Biscuiți- 0,6 kg. (6 pachete) de persoană

Orez- 5 kg. de persoană

Ulei- 8 kg. de persoană

Fasole boabe- 1 kg. de persoană

Mazăre- 0,78 kg. (1 conservă) de persoană

Bulion- 1,6 kg. (2 conserve) de persoană

Roșii în bulion- 2,4 kg. (3 conserve) de persoană

Zahăr- 3 kg. de persoană

 
2) Șomeri

Făină- 16 kg. de persoană

Mălai- 6 kg. de persoană

Paste făinoase-  0,8 kg. (2 pachete) de persoană

Biscuiți- 0,6 kg. (5 pachete) de persoană

Orez- 7 kg. de persoană

Ulei- 8 kg. de persoană

Fasole boabe- 2 kg. de persoană

Mazăre- 1,56 kg. (2 conserve) de persoană

Bulion- 1,6 kg. (2 conserve) de persoană

Roșii în bulion- 1,6 kg. (2 conserve) de persoană

Zahăr- 2 kg. de persoană
3) Persoane cu pensie sub 400 lei/ lună

Făină- 15 kg. de persoană

Mălai- 5 kg. de persoană

Paste făinoase-  1,2 kg. (3 pachete) de persoană

Biscuiți- 0,6 kilograme (6 pachete) de persoană

Orez- 8 kg. de persoană

Ulei- 7 kg. de persoană

Fasole boabe- 2 kg. de persoană

Mazăre- 2,34 kg. (3 conserve) de persoană

Bulion- 1,6 kg. (2 conserve) de persoană

Roșii în bulion- 1,6 kg. (2 conserve) de persoană

Zahăr- 4 kg. de persoană

 

4) Persoane cu handicap

Făină- 15 kg. de persoană

Mălai- 5 kg. de persoană

Paste făinoase-  1,2 kg. (3 pachete) de persoană

Biscuiți- 0,6 kg. (6 pachete) de persoană

Orez- 7 kilograme de persoană

Ulei- 7 kg. de persoană

Fasole boabe- 1 kg. de persoană

Mazăre- 1,56 kg. (2 conserve) de persoană

Bulion- 0,8 kg. (1 conservă) de persoană

Roșii în bulion- 1,6 kg. ( 2 conserve) de persoană

Zahăr- 4 kg. de persoană

 
Ce acte trebuie prezentate la ridicarea alimentelor ?
 
Beneficiari de ajutor social (conform Legii 416 din 2001):
          copie BI/CI;
          dispoziție scrisă a primarului sau mandat poștal pentru plata drepturilor privind venitul minim garantat

Șomeri

          copie BI/CI
          copii carnet șomer sau cupon șomaj (la zi)

 Persoane cu pensie sub 400 lei/ lună

          copie BI/CI
          copie decizie pensionare sau cupon pensie

Persoane cu handicap
          copie BI/CI
          copie certificat încadrare în grad de handicap grav sau accentuat

Datorită incertitudinii care planează cu privire la ridicarea unei noi Case de cultură, Primăria Deta a răspuns nevoii cetățenilor prin crearea unui centru cultural funcțional care să țină, cel puțin temporar, locul mult așteptatei Case de Cultură, pentru a cărei construcție nu au mai venit banii de la București.

Centru cultural funcțional care va înlocui pentru o vreme noua Casă de Cultură, va avea o o sală de spectacole, cu toate dotările necesare, săli de activități, birouri, grupuri sanitare și 2 camere pentru cazare. Contractul a fost deja semnat cu firma S.C MCA GROUP SRL, ca urmare a licitației pentru reabilitarea, mansardarea și extinderea Centru cultural în orașul Deta. Suma totală care va fi achitată către firma care va executa lucrarea este de 1.593,4 mii lei, inclusiv TVA.

În momentul de față, activitatea culturală a localității Deta se desfășoară în majoritatea cazurilor în spațiile existente în localitate, dar care nu au dotări adecvate și care nu îndeplinesc cerințele minimale pentru acest gen de activitate. Centru cultural funcțional va lua naștere din renovarea și mansardarea unei clădiri deja existente, construită în anii  1930 – 1940 și care a aparținut ultima dată Forumului German care a cedat-o orașului nostru pentru activități culturale. Construcția avută acum în vedere nu a fost modernizată odată cu dezvoltarea orașului, suferind doar câteva intervenții timide pentru racord electric, instalații electrice interioare sau încălzirea spațiului cu centrala termică pe gaz.


Preocupată de dorințele cetățenilor, Primăria Deta a identificat resursele necesare modernizării și reparării construcției existente, cu mansardarea parțială și executarea unei extinderi care va cuprinde anexele pentru grupuri sanitare. Iar pentru că autoritățile locale din Deta țin la tradiția locală, mansardarea și dotarea Centrului Cultural va respecta arhitectura veche a edificiilor culturale și va avea un aspect exterior simplu, fără gratuități și fără a schimba formă inițială a clădirii.  A.L.

Cum va arăta Centrul cultural funcțional din Deta ?

·         Din hol se va construi accesul la un foayer de 70 metri pătrați de unde se va putea ajunge la grupurile sanitare pentru spectatori.

 

·         Cu acces din holul principal se va intra în spațiul unei biblioteci care va avea două încăperi de 37 metri pătrați, respectiv 22 metri pătrați.  

·         Subsolul de sub scenă se va amenaja în spațiu de vestiare pentru actori, două vestiare de câte 14 metri pătrați, iar subsolul de sub spațiu administrativ se va amenaja ca ceainărie și spațiu de socializare de 30 metri pătrați
 
·         Pentru artiști se va executa o extindere ce va cuprinde un hol de aproape 7 metri pătrați din care se va intra în grupurile sanitare și în spațiul de buzunar scenă, cu acces spre scenă și spre vestiarele care se vor amplasa la subsol. 

·         Căminul cultural va avea în final o suprafață construită la sol de peste 680 metri pătrați. Suprafața subsolului va rămâne de 112 metri pătrați, iar suprafața mansardei va fi de 225 metri pătrați. Suprafața construită desfășurată totală va fi de 1.021 metri pătrați.

·         Pardoselile vor fi din gresie la holuri, grupuri sanitare și centrala termică, pardoseală din gresie antiderapantă la sala de spectacol și pardoseli din parchet lamelar la vestiare, scenă și buzunar scenă.Scena va avea pardoseală tip dușumea acoperită cu un covor scenă cu două fețe. Pereții scenei se vor placa cu material fonoizolant pentru o mai bună acustică, iar mobilarea sălii de spectacol se va face cu ansambluri de câte 4-5 scaune, fixate în pardoseală, dar care se vor putea dezasambla și deplasa pentru a se permite desfășurarea activităților atât de spectacol cât și celor de tip training sau petreceri.

·         Se va amenaja o rampă de acces și un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi.

Asociația Seniorilor din Deta și-a făcut bilanțul activității din 2012, iar cei peste 250 de membri ai săi au petrecut împreună cu muzică populară, dans și cadouri pentru sărbătoriții lunii octombrie.

„Cele mai frumoase amintiri din ultimii trei ani le am de la Balul Pensionarilor. Aștept să treacă anul ca să vină seara asta minunată între prieteni. Cu toții ne bucurăm să reîntâlnim amici dragi, să depănăm întâmplări noi şi vechi, frumoaseşi nostalgice, scoase din cutia cu amintiri păstrate din suflet” ne-a spus cu emoție în glas o doamnă participantă la eveniment. Balul Pensionarilor este un eveniment organizat de Asociația Seniorilor din Deta cu sprijinul financiar și logistic al Primăriei Deta.

Evenimentul anual devenit deja o tradiție pentru vârstnicii din orașul nostru a debutat cu un moment de reculegere, omagiu adus pentru cei ce au căzut în nefiinţă, continuând mai apoi cu şedinţa condusă de Alexandru Voiculescu, preşedintele Asociaţiei Seniorilor. Conducerea pensionarilor din Deta a prezentat o retrospectivă a activităţilor desfășurate în 2012, amintind în special de excursiile la Bodrog, Ferendeu, Gaiu şi în staţiunea Moneasa. Nu a fost uitată nici participarea la concursul de gătit „Ceaunul şi Grătarul” atât la Deta, cât şi în localitatea Bordany din Ungaria, urmând ca începând cu această lună, seniorii să meargă în excursii la Belgrad. După încheierea ședinței de lucru, primarul Petru Roman a adresat mulțumiri si cuvinte de încurajare celor prezenți și a declarat deschis balul așteptat cu sufletul la gură de către toți seniorii din Deta. Ansamblul Casei de cultură Deta, Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” şi Ansamblul maghiar „Margareta” împreună cu copiii de la grădiniţa cu program prelungit Deta, conduşi de doamna directoare Mariana Vertopan şi doamna educatoare Mariana Ţăran au oferit ca de fiecare dată, un spectacol folcloric de excepție îndelung aplaudat de publicul de vârsta a treia. Petrecerea a continuat cu o tombolă, dans şi muzică bună oferită de orchestra Casei de cultură Deta condusă de directorul Ovidiu Ivancea şi acompaniată de solista vocală Otilia Ţârcovnicu. Diana Tătăruşanu.

 

De curând au fost făcute lucrări de nivelare la groapa de depozitare a molozului din Calea Opatiţei, acestea fiind necesare datorită faptului că nu au fost respectate condiţiile de depozitare impuse de Primăria oraşului Deta. Conform Hotărârii Consiliului local al oraşului Deta orice descărcare de moloz sau alte materiale rezultate din demolări sau construcţii nu poate fi făcută decât în prezenţa unui delegat al Primăriei oraşului Deta.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support