„ANOTIMPURILE” lui Viorel Cristea

Îmi aduc aminte de Ghilad, locul de vis (anii de gradinita) al copilariei mele, satul din Câmpia Bănățeană în care primăvara parcă stă ascunsă în inimile copacilor. Cu mulți ani în urmă, călcând pragul casei cu numărul 1043, de la capătul satului dinspre Deta, o casă inundată de viță de vie și plină de zumzetul stupilor de albine, am descoperit o lume magică, o frescă a Ghiladului cu zeci de tablouri inundate de lumină. Din mijlocul lor, timid și modest, mi-a zâmbit Viorel Cristea (1947-1992), pictorul plaiurilor bănățene, care, alături de Ion Niță Nicodim din Brusturi, reprezintă emblema picturii naive din țara noastră.
Cred că trăiesc cu adevărat pictând” mi-a mărturisit cu modestie artistul la prima vizită la el acasa. M-am simțit atras din prima clipă de felul în care a pus pe pânză tot ce e frumos la sat, obiceiurile, muncile pe câmp, depărtarea, pădurile, anotimpurile – mai ales iarna sau sărbătorile precum Sânzienele când se culeg florile galbene și se aruncă pe case. Dar peisajele sale nu erau pustii, își făcea simțită prezența o vietate, o fiinta, ceva care să dea viață picturii. În privirile senine și aproape copilărești ale acestui fecior de țăran din Ghilad am descoperit o lumină blândă interioară și o nostalgie fără margini. Claustrat luni în șir în odăile tăcute ale casei părintești, el a pictat cu frenezia lui Van Gogh si cu puritatea naivă a lui Rousseau Vamesul, tablourile sale devenind oglinda sufletului său.

Ca să aduc o pată de culoare și bucurie în casa pictorului, pe lângă medicamentele necesare am adus si albumele „Impresiile mele din orașul luminilor, Paris”. Am vizitat astfel împreună Muzeul Louvre, am admirat Gioconda lui Leonardo, Venus din Milo și am hoinărit pe colina Montmartre, prin biserica Sacre Coeur și grădina lui Renoir. Am purtat dialoguri cu Manet , Degas si Picasso, iar seara, alături de excentricul Toulouse Lautrec în care pictorul nostru se recunoaște, am fost oaspeții celebrului cabaret Moulin Rouge. A doua zi am ajuns în atelierul Brâncusului nostru din Montparnasse, conversând cu Modigliani si cu marea doamna a pianisticii romanesti Cella Delavrancea.
Astăzi, răsfoind jurnalul-confidentul pictorului și privind tablourile sale – Anotimpurile din modesta mea colecție, îmi dau seama că monotonia vieții lui de zi cu zi era compensată de intense trăiri interioare, marcate de alternanța anotimpurilor cu miracolul prefacerilor din natură. Pentru el, viața a însemnat primăvara cu copacii împovărați de flori, veri calde cu lanuri intense de floarea soarelui, toamna care oferea roadele ei și iarna pe cât de geroasa pe atât de frumoasa (E iarăși iarnă la Ghilad).
Dupa crearea acestor opere minunate, el ne părăsește la doar 45 de ani, pentru totdeauna. Trupul său încercat s-a reîntors în pământul strămoșesc al Ghiladului și sufletul eliberat din trupul fragil a urcat spre ceruri, dar picturile au rămas în colecții particulare din țară și din SUA până în Thailanda.Mare mi-a fost bucuria când, recent, am avut ocazia să admir unele picturi în celebrul muzeu de artă naivă din Zagreb-Croatia.
Sunt convins că pentru noi, bănățenii, bogata operă a pictorului Viorel Cristea reprezintă un uriaș iconostas. Un iconostas al altarului vieții, al biruinței vieții, căci neprețuita putere a creației l-a ridicat învingător peste moarte. Endre Libus.

Related Post