Sprijin pentru bătrâni în perioada izolării la domiciliu

Având în vedere necesitatea protejării persoanelor vârstnice de pe raza localităţii Deta, inclusiv sat Opatiţa, persoanele în vârstă de peste 65 ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, sunt rugate să sune la numerele de telefon 0256 390 466 sau  0256 390 606 -Compartimentul Asistenţă Socială şi Relaţii cu Publicul, pentru luarea în evidență și sprijinirea acestora în vederea minimalizarii expunerii lor în afara locuinței.

De asemenea, orice persoană care are cunoștință de persoane vârstnice, de peste 65 ani și fără susținători sau altă formă de ajutor, sunt rugate să sune la numerele de telefon afișate.

Vă mulțumim!

Asociația Seniorilor din Deta bifează noi activități și evenimente

  • Sâmbătă, 8 iunie, la Centrul Cultural al orașului Deta, peste 200 de pensionari s-au reunit la balul organizat de Asociația Seniorilor din Deta. Președintele asociației, Alexandru Voiculescu, a trecut in revistă activitățile desfășurate și calendarul de acțiuni viitoare, iar primarul Petru Roman a felicitat organizatorii și i-a asigurat de susținerea sa. La eveniment a fost prezent și Ovidiu Ivancea, directorul Casei de Cultură Deta. Ca de obicei, atmosfera a fost una de sărbătoare, cu muzică bună de demult și multă socializare, așa cum le place seniorilor. „Mulțumesc Primăriei, Consiliului Local dar mai ales domnului Petru Roman care a avut o contribuție semnificativă la reușita evenimentului. Gânduri de mulțumire se îndreaptă de asemenea către membrii Comitetului ASD și tuturor celor care și-au adus aportul la buna desfășurare a balului” a spus Alexandru Voiculescu, președintele Asociației Seniorilor din Deta.

 

  • Seniorii înzestrați cu talent muzical care sunt parte a Corului Centrului Cultural al orașului Deta au asigurat deschiderea Galei Laureaților Festivalului Concurs „Lada cu zestre, la Muzeul Satului din Timișoara. ASD a fost reprezentată de asemenea de către Lia Ujj care a obținut locul I la subsecțiunea interpreți – rapsozi.

 

Asociația Seniorilor Deta este o organizație cu personalitate juridică constituită în temeiul art.40 din Constituția României și în temeiul Legii nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și are ca scop principal apărarea drepturilor, intereselor, a demnității pensionarilor și a tuturor membrilor acesteia.

Seniorii din Deta s-au întâlnit din nou la tradiționalul bal al pensionarilor

Cea de-a opta ediție a Balului Pensionarilor a reunit 225 de membri ai Asociației Seniorilor din Deta, reprezentanți ai administrației locale și invitați din Plandiște – Serboa, localitate cu care orașul nostru are o bună colaborare de ani de zile. Atmosfera a fost una de sărbătoare, seniorii nu au ezitat să demonstreze cum se dansează elegant și cu stil pe ritmuri de tango, vals, ceardaş, hore şi jocuri populare româneşti, sârbești, maghiare și nemțești. Din partea asociației a cântat Lia Ujj, o voce care a ajuns la sufletele celor prezenți și a întregit atmosfera de petrecere. Primarul Petru Roman, inițiator și invitat special al evenimentului, a a înmânat câte o plachetă și un buchet de flori familiei Stoica Mihai și Magdalena pentru aniversarea a 60 de ani de căsnicie și familiei Frunțeanu Ioan și Maria pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie. Momentul decernării distincțiilor a fost unul cu adevărat emoționant, atât pentru sărbătoriți cât și pentru cei care au participat la bal. Celor care din motive de sănătate nu au putut fi prezenți la eveniment, plachetele au fost trimise acasă prin reprezentanți ai asociației. Îi felicităm încă o dată pe Hustik Alexius și Ecaterina – 55 ani de căsnicie, Kovacs Ștefan și Maria – 55 ani de căsnicie, Popovici Vasile și Ecaterina – 50 ani de căsnicie, Herțeg Aurel și Ana – 50 ani de căsnicie, Meszecsov Iosif și Rozalia – 50 de ani de căsnicie, Pelici Vasile și Smilia – 50 de ani de căsnicie. (Președinte A.S.D, Alexandru Voiculescu)

ACTIVITĂȚILE ASOCIAȚIEI SENIORILOR DETA

  • Asociația Seniorilor din Deta a organizat excursii în zilele de 18, 20, 25 și 27 septembrie 2018, membrii săi vizitând două mânăstiri și stațiunea Moneasa. Prima vizită a fost la Mânăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad care a luat ființă în urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Isus. Tradiția ne istorisește cum un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele dintr-o movilă de pământ Icoana „Făcătoare de minuni” a Maicii Domnului, pe acel loc credincioșii construind o bisericuță unde s-a păstrat icoana, acesta fiind doar începutul mânăstirii. Mânăstirea Hodoș-Bodrog a vegheat dintotdeauna la neobosita propovăduire a credinței creștine, ținând trează conștiința credincioșilor care frecventau acest sfânt așezământ în duminici și sărbători, dar mai ales cu ocazia hramului din 14 august și în Vinerea Mare când se face procesiune „Drumul Crucii”. A fost vizitată apoi Mânăstirea Feredeu, așezată la circa 30 de kilometri de municipiul Arad și la 3 kilometri de localitatea Șiria. Aceasta a fost ridicată de Mișcarea Oastea Domnului din cadrul bisericii ortodoxe între anii 1926-1932 lângă un izvor tămăduitor renumit din această zonă. Astăzi este mânăstirea de călugări și are două hramuri și anume Sfântul Ilie Tezviteanul al bisericii mai noi clădită în anul 1999 mai jos în Feredeul din Vale și Sfântul Gheorghe la cea cea ridicată la izvor, pe locul vechiului paraclis în Feredeul din Deal. Lângă mănăstire se află Monumentul Trăzniților, acesta fiind ridicat pe locul în care doi vizitatori au fost loviți de un fulger în anul 1937. După vizitarea celor două mânăstiri, seniorii au ajuns în stațiunea Moneasa unde au servit masa și au avut posibilitatea să se plimbe prin stațiune și împrejurimi. Climatul stațiunii este un factor terapeutic iar izvoarele de ape minerale conțin calciu, magneziu și sodiu fiind benefice pentru tratarea afecțiunilor sistemului nervos central și periferic, ale sistemului locomotor, unele afecțiuni ginecologice, nevroză astenică, reumatologie și boli asociate-nutriție.

 

  • Asociația Seniorilor Deta a participat cu 3 echipe la Festivalurile de Gătit „Ceaunul și Grătarul” la Deta și Opatița unde fiecare echipă a obținut locul I.

 

  • Asociația Seniorilor Deta se pregătește pentru Balul Seniorilor care va avea loc în data de 10 noiembrie 2018, eveniment la care se preconizează o participare masivă din rândul membrilor asociației.

 

Acțiunile noastre au fost o reușită și datorită sprijinului acordat de Petru Roman, primarul orașului Deta și cel al Consiliului local al orașului Deta, iar pe această cale, le transmitem mulțumirile noastre. (Președinte ASD Alexandru Voiculescu)

Locul I pentru Deta la un renumit concurs culinar din Ungaria

În data de 8 septembrie, comuna Bordany din Ungaria, localitate înfrățită cu orașul Deta, a găzduit tradiționalul festival culinar care reunește cele mai iscusite echipe de bucătari din regiune. Orașul nostru a fost reprezentat pe mai multe paliere, toți participanții din Deta dovedindu-se talentați și pregătiți temeinic pentru competiție. Asociația Seniorilor din Deta a participat cu două echipe: Bucătarii Veseli care au pregătit un preparat de varză cu carne de porc cu care au obținut premiul II și Seniorii Pricepuți care au pregătit o tocăniță de cartofi cu carne de porc cu care au câștigat Premiul I. Performanța Seniorilor Pricepuți este una deosebită, concursul la care au participat fiind unul renumit în Ungaria. Celor două echipe de seniori bucătari li s-a alăturat o a treia echipă redutabilă, cea a Asociației Gyula Reviczki, în frunte cu președintele acesteia, Katona Gheorghe. Aceștia din urmă au impresionat cu un gulaș cu ciuperci de nota 10. La eveniment a participat și echipa de fotbal Old Boys din orașul nostru care a jucat un meci amical cu echipa localității gazdă. Numeroasa delegație din Deta a fost condusă de primarul orașului Deta, domnul Petru Roman, care a fost de asmenea prezent la marea sărbătoare a lcoalității Bordany din Ungaria.
La întoarcerea spre casă, având cu adevărat motive de sărbătoare, cele două echipe, ale Asociației Seniorilor împreună cu Voiculescu Alexandru, președintele asociației, au vizitat localitatea Szeged din Ungaria și muzeul „Schwabenhaus” (“Casa șvăbească”) din localitatea Șandra, România. Nu a fost pentru prima data când cele două echipe ale Asociației Seniorilor și-au dovedit priceperea și abilitățile culinare, acestea participând la sfârșitul lunii august, la Festivalul Culinar din comuna Plandiște, Serbia. La sârbi, cele două echipe au pregătit Fasole cu ciolan și faimoasa Tocăniță de cartofi cu carne de porc. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Rugii Comunei Plandiște și a Hramului Bisericii din această localitate, Deta fiind de asemenea reprezentată de Adina Mateescu, viceprimarul orașului care a răspuns invitației de a participa la oficiată cu ocazia Hramului Bisericii din Plandiște. (Voiculescu Alexandru – Președintele Asociației Seniorilor)

Let’s do it Deta!

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, peste 60 persoane, cea mai mare parte copii și seniori din Deta, au demonstrat că își doresc o țară mai curată și că există speranță pentru trai civilizat. În cadrul campaniei „Let’s do it Romania”, cei 60 de voluntari și-au alocat ore bune din timpul lor liber să colecteze deșeuri aruncate întâmplător de persoane iresponsabile. Au adunat 35 de saci de gunoaie din 3 locații și au contribuit la schimbarea în bine a mentalității din România privind conștiința civică, gestionarea deșeurilor și respectul pentru natură. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această acțiune grozavă, mă bucur că, la Deta, curățenia face parte din firea omului și este un act de normalitate. Proiectul „Let’s do it Romania” se desfășoară anual și își propune să responsabilizeze autoritățile și cetățenii cu privire la necesitatea grijei față de mediu. Pe parcursul zilei de 15 septembrie 2018, peste 338.000 de români harnici au strâns gunoaie din toate zonele țării. (Adina Maria Mateescu – Viceprimar al orașului Deta)

La mijlocul lunii iunie, Asociația Seniorilor din Deta a organizat prima dintre cele doua excursii din calendarul de activități pentru anul 2018 la care au participat 212 persoane dintre cei 238 de membri înscriși. Excursia de o zi a avut loc în perioada 13-21 iunie, în patru ture a câte 50-52 de persoane,. Seniorii au ales să facă pelerinaj și să viziteze două mânăstiri, „Izvorul lui Miron” Românești, din comuna Tomești și „Acopermântul Maicii Domnului”de la Luncani de Sus, străbune vetre de cultură și credință ortodoxă care ocupă un loc aparte în trecutul bisericii noastre strămoșești, fiind izvoare de hrană spirituală pentru sufletele creștinilor. Membrii Asociației Seniorilor din Deta au făcut donații în produse necesare traiului zilnic călugărilor și călugărițelor de la cele două mânăstiri apoi au poposit preț de câteva ore la Valea lui Liman, la Făget, unde s-a servit masa, și în Buziaș unde au avut parte de clipe de relaxare în renumitul parc al stațiunii. Pe tot parcursul excursiei, atmosfera a fost una relaxantă și plină momente plăcute, o experienţă de neuitat. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea excursiei și în mod special Primăriei și Consiliului Local, finanțatori ai acțiunii. (Președinte ASD, Alexandru Voiculescu)

·        La sfârșitul lunii aprilie, seniorii din Deta au organizat tradiționalul „Balul al Primăverii”, eveniment la care au participat 138 membri ai asociației alături de o delegație de 20 persoane a Organizației pensionarilor din comuna Plandiște, Serbia. Ca de obicei, atmosfera a fost una de sărbătoare, cu tangouri, vals, ceardaş, hore şi jocuri populare româneşti și sârbești. Mulţumim primarului Petru Roman pentru cuvintele frumoase adresate în cadrul balului și pentru sprijinul asigurat în desfăşurarea acţiunilor, mulţumim Consiliului Local, directorului Centrului Cultural al Orașului Deta şi tuturor membrilor din biroul asociaţiei care şi-au adus contribuţia la buna desfăşurare a „Balului Primăverii”. Mulțumirile noastre se îndreaptă de asemenea către Florin Chiteală – Loco DJ, cel care a asigurat muzica în cadrul evenimentului.
·        Asociația Seniorilor Deta răspunde de fiecare dată „prezent” la chemarea Primăriei pentru acțiunile de gospodărire și înfrumusețarea a parcului și a mediului înconjurător din orașul Deta, astfel că mai mulți membri au participat la o acțiune de plantare pomi în Zona Țiglărie pe locul fostei gropi de gunoi. Felicitări seniorilor care s-au implicat: Drăgan Nicolae, Sculean Dorin, Voiculescu Alexandru, Tușineanu Maria, Buhaș Irina,  Drăguț Rodica, Lungu Florica, Sculean Dorina, Banga Ana, Matiș Maria, Baniaș Nicolae, Roman Petru, Radici Bertalan, Veronica Dorina, Ciocan Antoniu, Frunțeanu Ioan, Stoica Alexandru, Spâng Cornel, Kovacs Petru, Miuți Nada, Neda Iovanca, Bistriceanu Petru.
·        Anunțăm pubic că, în luna iunie, vom organiza prima excursie prevăzută în programul nostru de activități pe anul 2018. (Preşedinte A.S.D.  Alexandru Voiculescu)

  • Asociaţia Seniorilor din Oraşul Deta, cu sprijinul Primăriei oraşului Deta şi al Centrului Cultural al oraşului Deta, a organizat, în 11 noiembrie 2017, Balul Seniorilor, moment de mare bucurie pentru toţi participanţii. Evenimentul mult aşteptat s-a aflat la cea de-a paisprezecea ediție în decursul celor 7 ani de activitate ai asociației și a reunit 240 de persoane, membri ai asociaţiei şi invitaţi. Au particiat oaspeţi deosebiți din comuna Plandişte Serbia, reprezentanţi ai organizaţiei pensionarilor şi invalizilor din localitate, cu care asociaţia are o bună colaborare şi relaţii de prietenie de mai mulţi ani. Seniorii oraşului au demonstrat încă o dată că vârsta nu contează atunci când ai spiritul tânăr, muzica și ocazia de a depăna amintiri aducându-le multe zâmbete și voie bună.
  • În data de 18 noiembrie 2017, la Centrul Cultural al oraşului, s-a desfășurat concursul anual de remi şi table, competiție anuală la care participă seniori din cadrul asociaţiei. Câştigătorii au fost recompensaţi cu diplome, cupe şi tricouri. Câştigătorii concursului de remy au fost: Locul I –Braicu Edith, Locul II –Sculean Dorina, Locul III –Drăguţ Rodica. Câştigătorii concursului de table au fost: Locul I – Giorici Miroslav, Locul II –Baniaş Nicolae, Locul III – Drăgan Nicolae.
Mulţumim Primarului oraşului Deta – Petru Roman, Conducerii Primăriei oraşului Deta, Consiliului local al oraşului Deta și Centrului Cultural al oraşului Deta deoarece au făcut tot posibilul ca seniorii să beneficieze de posibilitatea de a organiza activităţi recreative, bucurându-se astfel de o bătrâneţe frumoasă și liniştită. Iar fiindcă suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, în numele conducerii asociaţiei, urez membrilor noştri şi locuitorilor oraşului să aibă parte doar de bucurii, de multă sănătate, fericire şi împlinirea tuturor viselor. (Preşedinte ASD – Alexandru Voiculescu)


Lunile septembrie și octombrie au fost pline de emoții, pregătiri și trei deplasări importante pentru seniorii din Deta. Alături de echipa de dansuri, mai mulți membrii ASD au participat la spectacolul și concursul organizate cu ocazia Festivalului țuicii și magiunului din localitatea Coka, Serbia. Prezența lor a fost una apreciată, seniorii întorcându-se acasă cu premii și multe felicitări din partea gazdelor. Iată și rezultatele lor: la ţuică, Tânjălău Nicolae a obţinut medalia de aur iar Spâng Cornel medalia de argint; la magiun au primit medalii de aur: Neda Iovanca, Vesici Zvezdana, Drăgan Nicolae, Iordache Livia, iar medalii de argint au fost acordate pentru Spâng Mărioara şi Drăguţ Rodica. Au mai primit menţiuni pentru ţuică Frunţeanu Ioan şi Matiş Avram, iar pentru gem: Sculean Dorina, Avram Maria, Duca Elisabeta. Asociaţia Seniorilor Deta a primit o diplomă din partea organizatorilor, în semn de mulțumire pentru onorarea invitației de a participa la unul dintre cele mai importante evenimente din localitatea Coka.

În zilele de 19, 21, 26 şi 28 septembrie a fost organizată o excursie la Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova şi o croazieră pe Dunăre, cu şalupa, ocazie cu care au fost vizitate Cazanele Dunării, unele din cele mai impresionante formațiuni calcaroase situate atât pe malul românesc cât și pe malul sârbesc. În unele locuri din această zonă superbă, Dunărea se îngustează până la 230 de metri și are o adâncime de peste 80 de metri, în zona Cazanele Dunării. Plimbare cu şalupa pe Dunăre reprezintă „sarea și piperul” turismului din Orșova și Cazanele Dunării, fiind o experiență de neuitat, în care diversitatea reliefului, frumusețiea naturii, adrenalina și minunatele obiective turistice au ţinut interesul seniorilor la cele mai înalte cote. Mulțumim primarului Petru Roman pentru sprijinul constant și implicarea activă în acest proiect și în general în activitățile Asociației Seniorilor din Deta, mulțumim Consiliului Local și tuturor celor care au contribuit la această experiență de neuitat.

Tot în luna septembrie, seniorii au participat cu 17 membri la Festivalul de gătit din localitatea Bordany (Ungaria) şi la Concursurile de gătit „Ceaunul şi grătarul” din oraşul Deta şi din satul Opatiţa, unde echipele ASD s-au prezentat foarte bine.

Mulţumim tuturor membrilor executivului și membrilor comisiilor pe probleme care au dovedit mult interes pentru acţiunile organizate de Asociaţia Seniorilor din Deta. (Alexandru Voiculescu)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support