Artiștii Casei de cultură din Deta ne reprezintă în județ

Formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură Deta a fost invitată  și în acest an la Zilele oraşului Gătaia”, secțiunea dedicată folclorului. Cu o ţinută impecabilă și o coregrafie de excepţie realizată de către Cătălin Voicu, formaţia a prezentat două suite de dansuri populare, una din zona de pustă, iar cealaltă din zona de munte a Banatului. Pe lângă suitele prezentate, artiștii Casei de cultură au asigurat coregrafia alături de mari nume ale folclorului bănăţean printre care Andreea Voica, Tinu Veresejan și Alex Surdea. Alături de Formaţia de muzică populară, Diana Tătăruşanu, recunoscută pentru experienţa sa artistică, a fost invitată să prezinte timp de două zile programul cultural-artistic al evenimentului din Gătaia.
************************************

În cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului – concurs, „Lada cu zestre”, în urma jurizării de la faza judeţeană, Formaţia de dansuri populare româneşti a obţinut prima menţiune, iar Formaţia de dansuri populare sârbeşti locul al II-lea pe etnii. Având în vedere că sunt formaţii de amatori, putem fi mândri de aceste rezultate.

***************************************

Formaţia de dansuri populare româneşti și Formaţia de dansuri populare sârbeşti a Casei de cultură Deta au reprezentat orașul nostru la un eveniment artistic organizat în comuna Voiteg. Programul a debutat cu o paradă a portului popular la care au participat și două formaţii din Serbia, după care fiecare formaţie a avut ocazia să prezinte tot ce a avut mai bun și mai frumos. Formaţia noastră de dansuri populare româneşti a adus în atenția publicului două suite de dansuri din zona de munte a Banatului, iar Formaţia de dansuri populare sârbeşti un dans specific tradiţional, ambele stârnind ropote de aplauze pentru minute în șir. Personal ţin să le mulţumesc tuturor pentru efortul depus, pentru seriozitatea și devotamentul cu care reprezintă oraşul Deta pe orice scenă ar urca. Ovidiu Ivancea, director Casa de cultură Deta

Related Post

Anunț Maracana 2021

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support