Balul Pensionarilor din Deta a ajuns la a treia ediție

Asociația Seniorilor din Deta și-a făcut bilanțul activității din 2012, iar cei peste 250 de membri ai săi au petrecut împreună cu muzică populară, dans și cadouri pentru sărbătoriții lunii octombrie.

„Cele mai frumoase amintiri din ultimii trei ani le am de la Balul Pensionarilor. Aștept să treacă anul ca să vină seara asta minunată între prieteni. Cu toții ne bucurăm să reîntâlnim amici dragi, să depănăm întâmplări noi şi vechi, frumoaseşi nostalgice, scoase din cutia cu amintiri păstrate din suflet” ne-a spus cu emoție în glas o doamnă participantă la eveniment. Balul Pensionarilor este un eveniment organizat de Asociația Seniorilor din Deta cu sprijinul financiar și logistic al Primăriei Deta.

Evenimentul anual devenit deja o tradiție pentru vârstnicii din orașul nostru a debutat cu un moment de reculegere, omagiu adus pentru cei ce au căzut în nefiinţă, continuând mai apoi cu şedinţa condusă de Alexandru Voiculescu, preşedintele Asociaţiei Seniorilor. Conducerea pensionarilor din Deta a prezentat o retrospectivă a activităţilor desfășurate în 2012, amintind în special de excursiile la Bodrog, Ferendeu, Gaiu şi în staţiunea Moneasa. Nu a fost uitată nici participarea la concursul de gătit „Ceaunul şi Grătarul” atât la Deta, cât şi în localitatea Bordany din Ungaria, urmând ca începând cu această lună, seniorii să meargă în excursii la Belgrad. După încheierea ședinței de lucru, primarul Petru Roman a adresat mulțumiri si cuvinte de încurajare celor prezenți și a declarat deschis balul așteptat cu sufletul la gură de către toți seniorii din Deta. Ansamblul Casei de cultură Deta, Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” şi Ansamblul maghiar „Margareta” împreună cu copiii de la grădiniţa cu program prelungit Deta, conduşi de doamna directoare Mariana Vertopan şi doamna educatoare Mariana Ţăran au oferit ca de fiecare dată, un spectacol folcloric de excepție îndelung aplaudat de publicul de vârsta a treia. Petrecerea a continuat cu o tombolă, dans şi muzică bună oferită de orchestra Casei de cultură Deta condusă de directorul Ovidiu Ivancea şi acompaniată de solista vocală Otilia Ţârcovnicu. Diana Tătăruşanu.

 

Related Post

Anunț Maracana 2021

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support