Balul Seniorilor în casă nouă

Asociaţia Seniorilor Deta a organizat în data de 7 noiembrie 2014, Balul seniorilor, care s-a desfăşurat la noul Centru Cultural al oraşului Deta. Au răspuns invitației 205 membri ai asociaţiei, 51 membri ai organizaţiei pensionarilor din Plandişte – Serbia, 3 invitaţi de la Asociaţia Pensionarilor din oraşul Ciacova şi 2 din Organizaţia pensionarilor din M.A.I Deta, în total 276 de persoane hotărâte să se bucure de muzica bună și ocazia de a socializa cu seniori care împart aceleași pasiuni și interese. Pensionarilor din Deta li s-au alăturat Petru Roman, primarul oraşului Deta, Milan Selaković, primarul comunei Plandiste, Rade Klašnja, preşedintele Consiliului local Plandişte, precum şi consilieri locali ai comunei Plandişte.

Așa cum se obișnuiește la evenimentele Asociației Seniorilor din Deta, atmosfera a fost una calda și plăcută, formaţia condusă de Pera Todorovici reușind să îi ridice de pe scaune chiar și pe cei mai rezervați pensionari. Muzica aleasă cu atenție de Dj Chiteală a venit în completarea muzicii live, la final, toți invitații declarându-se mulțumiți de organizarea petrecerii. Tonul aniversar al Balului a fost întregit de sărbătorirea a 13 persoane care au trecut de venerabila vârstă de 80 de ani şi felicitarea a 15 persoane care și-au aniversat ziua de naştere în luna noiembrie.

Mulţumim primarului Petru Roman, conducerii primăriei şi consiliului local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat şi grija pe care o poartă persoanelor vârstnice. Mulţumim de asemenea colegiului director al Asociaţiei Seniorilor, tuturor celor 28 de membrii ai Comitetului ASD pentru buna desfăşurare a Balului, dar în mod special domnilor Magdău Dumitru, Bistriceanu Petru, Spîng Cornel, Frunţeanu Ioan, Colgea Ionel și doamnelor Sculean Dorina, Matiş Maria, Vesici Zvezdana, Tuşinenanu Maria şi Potiesz Aneta, fără sprijinul cărora nu am fi putut să realizăm activităţile propuse. Totodată urez tuturor membrilor ASD multă sănătate, fericire, împlinirea gândurilor şi visurilor în viitor, Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să o ducem mai bine în anii care urmează. Alexandru Voiculescu.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support