Balul Seniorilor și concurs de şah, table şi remi

Luna noiembrie a fost una plină de activități pentru Asociația Seniorilor Deta, atât din perspectiva echipei de conducere care s-a asigurat de bunul mers al evenimentelor, cât și pentru pensionarii care au beneficiat de acțiunile planificate în cel mai mic detaliu. În 14 noiembrie, la Centrul Cultural al orașului, seniorii s-au întâlnit în cadrul celui de-al doilea bal din 2015, unde au petrecut cu eleganță, așa cum se făcea și pe vremuri, în tinerețea lor, cu tango, vals, dansuri populare româneşti, maghiare sau sârbeşti. Muzica asigurată de domnul Chiteală a fost pe placul tuturor invitaților, fiind o muzică de calitate, pentru toate gusturile. La bal au participat 242 de membrii ai asociaţiei, 15 invitaţi de la Asociaţia Pensionarilor din Plandişte – Serbia, consilieri locali şi alţi invitaţi, în total 264 de persoane. Ne-am bucurat de prezenţa primarului Petru Roman și îi aducem mulţumiri pentru sprijinul acordat în realizarea calendarului de evenimente al Asociatiei Seniorilor Deta, mulţumim de asemenea consilierilor locali şi Primăriei oraşului Deta, cu speranța ca și anul 2016 să fie la fel de plin de realizări.

În data de 21 noiembrie 2015, sub conducerea profesorului Ciocan Antoniu, s-a desfăşurat concursul de şah, table şi remi. Câştigătorii clasaţi pe primele trei locuri au fost recompensaţi cu diplome cupe şi tricouri. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, Asociaţia Seniorilor din Deta urează tuturor locuitorilor, multă sănătate, bucurii şi împlinirea tuturor dorinţelor şi gândurilor lor în viitor. Preşedinte A.S.D Alexandru Voiculescu.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support