Bani europeni destinati Serviciului De Voluntariat Pentru Situaţii De Urgenţă


Finanţarea europeană prin Programul Phare 2006 – Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local III-IV, a contribuit la eficientizarea Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Deta. Parteneri in cadrul proiectului au fost Instituţia Prefectului Judeţului Timiş şi Asociaţia Timiş Torontal.
Proiectul în valoare de 100.000 de euro din care 10% cofinanţare de la bugetul local a avut în vedere:
– Achiziţionarea şi dotarea cu echipament specific activităţilor pe care le desfaşoară la calamităţi
– Amenajarea, dotarea şi utilarea unui birou destinat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi a Centrului Operaţional Local pentru Situaţii de Urgenţă/Centrul de Coordonare şi Conducere a Evacuării
– Organizarea unei instruiri specifice de formare de specialitate pentru pregătirea membrilor Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă
-Organizarea a două sesiuni de pregătire şi instruire specifice de scurtă durată a membrilor administraţei publice locale, a organismelor înfiinţate să funcţioneze şi să gestioneze Situaţiile de Urgenţă.
– Organizarea a două campanii de informare şi diseminare (una locală şi una microregională) destinate sensibilizării şi prevenirii locuitorilor oraşului Deta şi a celor din zona limitrofă cu privire la măsurile care se pot lua în cazul catastrofelor, accidentelor, evenimentelor cu potenţial risc de pericol dar şi cu scopul de a creşte numărul potenţialilor voluntari din Serviciul de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă.
-Organizarea a două sesiuni de promovare a proiectului în cadrul comunităţii locale.

“Prin finalizarea acestui proiect sperăm să fim un model şi pentru alte comunităţi, dar şi să atragem persoane care să înţeleagă semnificaţia noţiunii de voluntariat” declară primarul Petru Roman.
Duţă Gheorghe

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support