Bani pentru terenul de fotbal din Opatiţa

Primăria Deta a obţinut banii necesari începerii lucrărilor pentru baza sportivă de la Opatiţa
Aproape un an de zile Primăria Deta a făcut eforturi repetate pentru a obţine fondurile de care avea nevoie pentru demararea lucrărilor în proiectul “Bază sportivă în localitatea Opatiţa”. Insistenţele primăriei nu au fost în zadar, astfel că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1307/2009, oraşului Deta i s-au atribuit 150 mii lei pentru începerea lucrărilor la terenul de fotbal. Meritele finanţării obţinute aparţin angajaţilor Serviciului de dezvoltare economică şi pentru implementarea proiectelor cu finanţare internaţională, din cadrul Primăriei Deta. Valoarea proiectului este de 625 mii lei, din care Consiliul Local Deta acoperă 184 mii lei, restul banilor provenind din fonduri nerambursabile care însumează 441 mii lei. În momentul de faţă, Primăria se află în faza de licitare a adaptării proiectului tehnic la specificul local, urmând ca până la sfârşitul acestui an să demareze lucrările de construire a unei baze sportive de tip I care va cuprinde un teren de fotbal omologabil, pistă pentru sărituri în lungime, tribune şi vestiare, garduri de împrejmuire şi acces din DC172 cu parcare pentru autovehicule. Ioan Iovan.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support