Bilanţ la sfârşitul anului 2010

Într-o lume în care principalele preocupări sunt legate de traiul zilnic şi depăşirea greutăţilor, ne-am obişnuit să trecem cu vederea sau să ignorăm lucrurile discrete din viaţa noastră. Cum arată oraşul, cum gândesc cei care ne conduc a devenit un subiect neinteresant, pe principiul că, dacă nu ne aduce un venit direct şi imediat, nu este important. Chiar dacă gândirea strategică şi viziunea nu mai sunt aspecte care să plaseze un om în faţă, în Deta încă mai există lideri adevăraţi, oameni care nu fac lucrurile întâmplător, ci le calculează pentru a aduce maxim de beneficii, comunităţii în care trăiesc. Un astfel de om este primarul Petru Roman. În cadrul unui interviu, primarul a fost de acord să răspundă unor întrebări care ne ajută să ne dăm seama care este poziţia actuală a oraşului nostru şi încotro ne îndreptăm.
Reporter: Anul 2010 se apropie de sfârşit. Cum a fost acest an pentru dumneavoastră ca primar şi pentru oraşul Deta?
Petru Roman:
Chiar dacă a fost un an de criză, ne-am descurcat peste aşteptări. Avem realizări care depăşesc estimările iniţiale. De exemplu, ne-am propus să asfaltăm 4 străzi, dar am reuşit să asfaltăm 6 străzi. Am primit bani de la Consiliul Judeţean Timiş, bani de la guvern şi de la deputatul Gheorghe Ciobanu. Pare greu de crezut şi probabil pe fondul problemelor financiare personale, oamenii nu înţeleg cum e posibil ca în vreme de criză, în oraşul nostru să se facă chiar mai multe decât într-o perioadă obişnuită. Dacă există chibzuinţă şi corectitudine în administrarea banilor, poţi face tot ce ţi-ai propus sau mai mult chiar.
Reporter: Primăria funcţionează impecabil, fără nici un punct slab?
Petru Roman:
Departe de mine această afirmaţie. Desigur că există neajunsuri, spuneam doar că am reuşit să aducem la bun sfârşit planurile pentru 2010. Una dintre probleme grave cu care ne confruntăm este salarizarea personalului din primărie. Tăierea sporurilor, tăierea celor 25% din venit, a căzut ca o bombă peste angajaţi. Am încercat să găsesc soluţii, însă sunt constrâns de cadrul legal. Mai mult, din 56 de angajaţi câţi avea primăria, am rămas cu 30 dintre care mulţi se află pe punctul de a se pensiona. Deşi conform grilei impuse de Guvern am mai putea să facem angajări, posturile sunt blocate.
Reporter: Vorbiţi cu locuitorii din Deta? Sunt mulţumiţi de dumneavoastră?
Petru Roman:
Vă spun sincer, cu mâna pe inimă că da. Oamenii au încredere în mine, vin să îmi povestească cele mai diverse probleme. Au fost şi persoane care au venit să-mi ceară ajutorul cu situaţii care nu ţin de primărie, cum ar fi obţinerea unui serviciu. Cât am putut, i-am ajutat.
Reporter: Spuneţi-mi un punct tare al oraşului Deta, de care vă veţi folosi în strategia pentru 2011.
Petru Roman:
Oraşul Deta este aproape de frontieră, are infrastructura pusă la punct, cine vine să investească la noi are apă, canal, drumuri, curent, gaz, telefonie, trotuare, Trezorerie, Parchet, Judecătorie , APIA, Spital. Pe viitor Deta va polariza activitatea economică din jur, va fi un stâlp de dezvoltare în zonă.
Reporter: Domnule primar, suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, unde veţi petrece sfârşitul anului?
Petru Roman: Acasă, alături de familie şi de cei dragi. Iar dacă îmi permiteţi, vreau să le urez locuitorilor din Deta un Crăciun fericit şi un nou an cu multă linişte şi sănătate.

Related Post

WiFi gratuit

WiFi gratuit

A fost finalizată instalarea, în diferite locuri din oraș, a  punctelor de acces la internet…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support