BRD Groupe Societe Generale a semnat cu APIA convenții noi pentru finanțarea fermierilor ce beneficiază de ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic

Acordurile încheiate între APIA și BRD Groupe Societe Generale permit fermierilor să încaseze în avans subvențiile aferente schemelor de Ajutoare Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, specia bovine (schema decuplată de producție) și sectorul ovine-caprine (schema cuplată de producție).
Fermierii declarați eligibili de APIA trebuie să prezinte băncii adeverința de înregistrare ca fermieri, urmând ca, printr-o procedură de lucru simplificată, să poată primi 90% din valoarea subvenției de încasat.
Pentru anul 2014, sumele cuvenite beneficiarilor de ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic sunt de 300 lei/cap de animal la bovine și de 20 lei/cap de animal pentru sectorul ovine/caprine.
Noile acorduri trilaterale încheiate cu APIA vin la doar două luni după semnarea convenției de lucru pentru beneficiarii schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), campania 2014. în acest interval, banca a finanțat peste 1500 de fermieri beneficiari de subvenții SAPS, volumul total al creditelor depășind 135 milioane de lei.
Ofertă BRD răspunde unei game diversificate de nevoi ale fermierilor din România, atât în ceea ce privește necesarul de finanțare pe termen scurt (credite de prefinanțare a subvențiilor APIA, credite de campanie agricolă, etc.) cât și proiectele de investiții (inclusiv cele cu componență de fonduri europene).

Related Post

ANUNȚ

ANUNȚ

Programul de colectare a deșeurilor în orașul Deta și satul Opatița poate fi descărcat aici:…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support