Ceaunul şi grătarul 2010

Chifteluţe, gulaş, ciorbă de peşte sau sos vânătoresc sunt doar câteva dintre deliciile pregătite de echipele de bucătari care s-au întrecut la cea de-a patra ediţie a concursului Ceaunul şi grătarul. Desfăşurat în cadrul proiectului “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta (RO) şi Bordany (HU)”, la Grădina de vară a Restaurantului “PARC” Deta, evenimentul culinar a delectat papilele gustative ale tuturor participanţilor, fără nici o excepţie. Bunătăţi pentru toate gusturile, făcute să îţi lase gura apă, au îmbiat cu mirosul lor irezistibil, toţi invitaţii la evenimenti, chiar şi pe cei mai mofturoşi. Membrii echipei B.I.K.E din Bordany, Ungaria, au gătit chiftele cu cartofi prăjiţi, echipa SZINE IAVA din Bordany, Ungaria au întâmpinat oaspeţii cu gulaş de vită, iar Flăcăii din Coştei, Serbia, au pus la foc cea mai bună ciorbă de peşte, lângă un papricaş de peşte dumnezeiesc. Nici echipa din Sân Mihai – Lokve, Serbia nu s-a lăsat mai prejos şi a uimit publicul amator de mâncare delicioasă, cu un gulaş de porc, ca la carte. Tot gulaş, dar de data aceasta de vită, au pregătit şi cei din echipa Mora Ferencz, din Coka, Serbia. O ciorbă de peşte care nu te lăsa să te mai desprinzi de oală şi un papricaş de vânat au pregătit cei de la Z.V.A Moraviţa, România, iar echipa Emerik, din Giulvăz, România a adus în farfuriile participanţilor un gulaş de berbecuţ, cum nicăieri nu mai găseşti. SARIKA, din Gătaia, România s-a impus cu o Feciorească a la Carei, Mehala Deta cu un gulaş de căprior, iar Kivallo Levesfozok, Deta cu o ciorbă de cartofi cu cârnaţi, tarhon şi smântână. În tagma bucătarilor pricepuţi din oraşul nostru a intrat şi echipa Ovi-Det Deta, care a gătit miel la ceaun şi Vânătorii Deta, care au încins la foc cel mai gustos sos vânătoresc. Ilie şi bibliotecarii nu au cedat în faţa concurenţei, impresionând finii degustători cu o minunată fasole cu costiţă şi cârnaţi. Juriul format din Gheorghe Ciobanu, deputat în Parlamentul României, Ion Adam, deputat de Voivodina Serbia, Nicolae Moise, reprezentant al comunei Virset Serbia, Laszlo Horvath, reprezentant al comunei Bordany Ungaria şi Ionel Ilian, consilier în Consiliul local al oraşului Deta, a stabilit cu greu cine merită un loc pe podium, însă membrii juriului au fost în unanimitate de acord, că mâncărurile din care au gustat au fost delicioase şi incredibil de rafinate.
Câştigătorii concursului Ceaunul şi grătarul 2010
Locul I – echipa SZINE IAVA, Bordany, Ungaria
Locul II – echipa Flăcăii din Coştei, Serbia
Locul III – echipa Z.V.A Moraviţa, România
Menţiune – echipa Mora Ferencz, Coka, Serbia
Menţiune – echipa Sân Mihai –Lokve Serbia
Menţiune – echipa Emerik, Giulvăz, România
Menţiune – echipa SARIKA, Gătaia, România
Menţiune – echipa Ovi-Det, Deta
Premiile au constat în cupe, pentru primele trei locuri şi diplome pentru restul participanţilor.

Related Post

Anunţ depunere dosare ANL

Anunţ depunere dosare ANL

Pentru întocmirea listelor de priorităţi privind repartizarea locuinţelor disponibile, destinate închirierii specialiştilor din sănătate, blocul…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support