CEAUNUL ŞI GRĂTARUL OPATIŢA 2014

Perfect integrat în peisajul de toamnă, platoul Casei Naţionale din Opatiţa a găzduit în luna octombrie, mult așteptata competiție gastronomică Ceaunul și Grătarul Opatița, ediția 2014.
Sărbătoarea gustului a fost organizată de Primăria și Consiliul Local al orașului Deta alături de Casa de cultură orăşenească Deta, reprezentând un prilej de bucurie, de socializare și de petrecere pentru toți cei prezenți.

Echipele participante, care mai de care mai inventive, i-au îmbiat pe toţi cei prezenţi cu gulaş, papricaş, fasole sau tocăniţe și au culminat cu oferirea unor delicoase preparate din fructe de mare. La fel ca şi in anii trecuţi, prietenii noştri de peste graniţă, din Serbia, au participat în număr foarte mare, o dovadă în plus a prieteniei și a bunei colaborări transfrontaliere. La „cea de-a doua rugă din Opatița”, așa cum a numit-o chiar primarul Petru Roman, s-a putut dansa mult după apusul soarelui, orchestra de muzică populară a Casei de cultură din Deta fiind la înălţime şi făcându-se remarcată prin vocea inegalabilă şi repertoriul vast al Lucianei Borta, cunoscuta interpretă de muzică populară. Ovidiu Ivancea.
Echipele participante:
Coştei 1
Coştei 2
Sân` Ianăş
Militicevo
Motoclub Panonski husari
Grebenaţ
Mehala
Rotaru
TUndric band
Tineretu`
Seniorii Opatiţa
Bucătarii pricepuţi
Bucătarii veseli
Asociaţia pensionarilor MAI
Berariu seniori
Doru band

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support