Coroane de flori în memoria celor căzuți pentru România

Deta a marcat 98 de ani de la Marea Unire din 1918 printr-o ceremonie solemnă la Monumentul Eroilor din Piața Pompierilor. La fel ca în fiecare an, la evenimentul organizat pentru sărbătorirea zilei naționale a României, au participat principalele instituții din oraș, reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor, uniunilor și partidelor politice. Manifestarea dedicată zilei de 1 decembrie a fost deschisă de primarul Petru Roman, iar slujba de pomenire a celor care s-au jertfit pentru statul român a fost oficiată de Protopopul Ioan Prisăcean. Atmosfera solemenă a fost întregită de evocarea evenimentului realizată de Diana Tătărușanu și de intonarea imnului național de către Corul Mixt al centrului Cultural Deta, sub bagheta profesorului Dan Oroșan. În memoria celor căzuți la datorie, au fost depuse coroane de către: Primăria Deta, veteranii de război, Poliția Deta, Poliția de frontieră Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Liceul Tehnologic ,,Sf. Nicolae” Deta, Spitalul orășenesc Deta, Grădinița Deta, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, Forumul German Deta, Asociația seniorilor din Deta, Asociația pensionarilor MAI, UDMR Deta, Uniunea bulgarilor din Banat filiala Deta, Uniunea sârbilor Deta, ALDE Deta, Partidul României Unite și consilierul independent Ioțcov Lucian.(Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support