CUPA „MIHAI MĂRGINEANŢU” LA FOTBAL DE SALĂ

Primăria și Consiliul Local al orașului Deta, prin intermediul Comisiei Sociale, pentru Tineret şi Sport, au organizat și în acest an Cupa „Mihai Mărgineanţu” la fotbal în sală. Competiția poartă numele regretatului profesor de sport din Deta, cel care și-a dedicat cariera activității sportive în cadrul şcolii din oraşul nostru. La eveniment au participat un număr de opt echipe: ASO Deta II, Denta II, Antitutun, Politia Deta, Denta I, Galacticii, Young Boy`s şi Atletico Textila. După disputarea primei etape din grupe s-au calificat 4 echipe dintre care au fost desemnate şi echipele câştigătoare, respectiv: Locul I Antitutun, Locul II Poliţia Deta şi Locul III Young Boy`s. Titlul de gogheter a fost obţinut de Jarcalete Vlad (Antitutun Deta) şi Vlădic Adrian (Young Boy`s Deta) cu câte şase goluri fiecare. Toate cele opt echipe au avut prestaţii foarte bune și au dat dovadă de fair play. Mulţumim publicului numeros care a fost alături de jucători pe parcursul desfăşurării competiţiei. (Adina-Maria Mateescu)

Dezvoltarea fotbalului în sală își are originile în anul 1930, la Montevideo, Uruguay. Meritele pentru crearea acestui sport îi aparțin lui Juan Carlos Ceriani denumit şi creatorul de fotbal de interior, cel care a a pus bazele unei forme de fotbal care să poată fi jucată atât afară cât şi în sală.

Related Post

ANUNȚ

ANUNȚ

Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Orasului Deta nr. 82 din data 30.05.2023, s-a aprobat declanşarea…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support