Deta îşi închide groapa de gunoi

Groapa de gunoi a oraşului Deta trebuie închisă, deşeurile urmând a fi duse la groapa de gunoi de la Buzias.

Începând cu data de 1 iulie 2009 trebuie sistată depozitarea gunoiului la groapa de gunoi a oraşului, termen care a fost prevăzut în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, aprobat prin Legea nr. 157/2005 precum şi prin H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor. Situaţia oraşului Deta nu este una singulară, deşeurile menajere constituind o problemă majoră la nivelul întregului judeţ. Consiliul Judeţean face eforturi pentru soluţionarea acestei probleme şi promite realizarea proiectului “Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş” prin care să se soluţioneze gestionarea deşeurilor nepericuloase din judeţ. “Rezolvarea acestei probleme acute privind protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei judeţului Timiş, respectiv depozitarea deşeurilor nepericuloase în condiţii ecologice, constituie un obiect major al Consiliului Judeţean. În momentul de faţă, actualele gropi de gunoi din Timiş, inclusiv cea din Deta, sunt adevărate dezastre ecologice. Peste 60 % din totalul cantităţilor de deşeuri se depozitează în condiţii neecologice” declară Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. În viitorul apropiat va fi construit la Ghizela un depozit judeţean de deşeuri nepericuloase şi 5 staţii de transfer sub formă de platforme de depozitare intermediară a deşeurilor. În staţiile de transfer se vor colecta deşeurile din zona arondata, se vor sorta, compacta şi încărca în autogunoiere de capacitate mare, urmând ca apoi să fie transportate la depozitul zonal.

Ce înseamnă închiderea gropii de gunoi pentru locuitorii din Deta?
Transportarea gunoiului până la noua locaţie (deponeul oraşului Buziaş) şi colectarea selectivă care se impune după 1 iulie vor creşte taxele aferente ridicării gunoiului. Consiliul local al oraşului Deta va stabili în şedinţa din luna iunie, locaţiile unde vor fi depuse deşeurile din construcţii şi resturile vegetale rezultate din gospodăriile populaţiei oraşului. Groapa de gunoi a oraşului va fi închisă, cu bani alocaţi de Consiliul Judeţean din proiecte de mediu, urmând a fi acoperită cu pământ, pe care apoi se vor planta pomi.
A.L.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support