Editorial Petru Roman

Susținere pentru sport
Mișcarea sportivă din orașul nostru a fost ani de-a rândul un motiv de supărare pentru mulți dintre noi. Nu vreau să spun că nu s-au făcut eforturi și că sportivii nu s-au străduit. Poate au lipsit unele lucruri din cauza cărora nu am reușit să obținem performanțe. Dar iată că eforturile de a ridica fenomenul sportiv și de a-l face atractiv pentru spectatori încep să dea roade. Rezultatele obținute în ultimul an ne dau speranțe și ne fac să credem că putem să ne bucurăm de un spectacol frumos în zona sportivă dar și să ne mândrim cu performanțe și rezultate bune. Vreau să felicit noua conducere a asociației pentru felul în care a reușit într-un timp destul de scurt să reorganizeze clubul și să ne aducă primele bucurii. A fost o muncă grea dar cea mai evidentă și clară reflectare a eficienței muncii echipei de conducere este faptul că oamenii se reîntorc la stadion unde au ce să vadă și unde încep să găsească din nou motive de bucurie. Consider că acest început trebuie aplaudat dar în același timp și susținut. Primăria își va face datoria în continuare să ajute clubul atât cât se poate din punct de vedere legal dar cea mai importantă susținere poate veni de la dumneavoastră, locuitorii orașului Deta. Prin prezența la stadion și la sala de sport, prin aplauzele și susținerea dumneavoastră, puteți face ca fotbalul din Deta și din Opatița, ca întreaga mișcare sportivă să obțină performanțe tot mai mari și să crească din punct de vedere al spectacolului dar și al rezultatelor.

Related Post

Editorial Petru Roman

Editorial Petru Roman

Hristos a înviat!  Acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paşti, mă gândesc la dumneavoastră, locuitorii…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support