De fiecare dată când admir celebra pictură Fecioara între stânci a renascentistului Leonardo Da Vinci, sufletul meu este cuprins de magia Crăciunului. Prin genialitatea sa, Leonardo Da Vinci așează evenimentul Nașterii Mântuitorului în fața unei peșteri, care, fiind un spațiu închis, determină o tendință de apropiere între personajele tabloului și noi, cei care așteptăm nașterea Domnului. În fața tărâmului stâncos și pietros, pe pașnica ridicătură de pământ, fie într-o grotă stâncoasă sau în fața ei, găsim pe Fecioara Maria împreună cu Sfântul Ioan copil, Isus și îngerul Uriel. Foarte tânăra Fecioară cu un veșmânt albastru închis stă așezată sau în genunchi aproape în centrul compoziției. Privește cu blândețe în jos către copilul Ioan care se roagă, iar cu un gest de adorație și plin de gingășie, acesta se apropie de micuțul Isus, care, la rândul său îi răspunde binecuvântându-l. Mâna dreaptă a Fecioarei îi cuprinde umerii în timp ce stânga i se ridica protector asupra fiului Isus. Privirea ei înduioșătoare, izvorâtă din ovalul dulce al feței, parcă îl îndeamnă pe micuțul Ioan să se apropie de Isus, dar totodată și pe noi privitorii, ne îndeamnă să ne îndreptăm spre Mântuitorul nostru. Este atât de cald gestul de adorație al micului Ioan aplecat spre Isus încât el lasă loc și sufletelor noastre să fie prezente între ei în această noapte sfântă magică.
Artistul nu prezintă nimic ca și când ar fi supraomenesc în lucrarea sa. În chipul Fecioarei Maria putem vedea mamele, soțiile, surorile noastre, iar în copii putem vedea nepoțeii noștri sau alți micuți care sunt părtași la marea bucurie a Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Prin puterea lui divină, micul Isus face posibilă prezența noastră în mica peșteră, cu bucuriile, frământările și greutățile de fiecare zi. În acest loc divin ne purificăm sufletele și începem astfel un An Nou mai bun și binecuvântat. (Endre Libus)
