Fărşangul la bulgarii din Deta


Și în acest an, comunitatea bulgară din Deta  a adus la viață sărbătoarea Fărșangului, cu multe râsete, bucurie și voie bună. Evenimentul a fost organizat pe data de 2 martie deoarece această sărbătoare marchează ultima petrecere înaintea de intrarea în Postul Paştelui.
Casa Bulgară din Deta s-a umplut cu bulgari şi invitaţii lor, cu copii costumaţi în diferite costume, care de care mai interesante sau mai haioase. Într-un alai al măştilor şi costumelor, micuții costumaţi  alături de preşedintele Filialei Deta al Uniunii Bulgare din Banat, Ioan Boboiciov (Bobi) costumat şi el, au colindat strada principală din oraş, oprindu-se chiar în centru unde au încins o horă în acompaniamentul a doi instrumentişti, unul la acordeon şi celălalt la saxofon.
Veselia a fost la ea acasă în mijlocul alaiului, iar muzica şi râsetele au creat o atmosferă de excepție, apreciată chiar și de trecătorii care s-au oprit să aplaude inedita paradă. Înainte de a intra în Casa Bulgară s-a mai încins o horă, unde s-au prins la joc toți participanții, de la cel mai mic la cel mai mare.
Special pentru Fărşang, copiii din ansamblul bulgăresc „Coroniţa” al filialei Deta au pregatit un program cu multe cântece, glume şi un vals, la care copiii au purtat măşti, băieţii au fost îmbrăcați în costume, iar fetele s-au prezentat în frumoase rochii de bal. Un moment deosebit care a adus râsete şi veselie a fost atunci când copii s-au întrecut care scoate primul bănuţii dintr-o farfurie plină cu apă, folosindu-se doar de gură. Efortul micuților nu a rămas nerăsplătit, dulciurile fiind ce mai potrivită recompensă. Punctul culminant al serii a fost stabilirea câștigătorilor la tombolă, când cei mai norocoși dintre participanți s-au bucurat de premii dintre cele mai diverse, unele utile, altele gustoase sau frumoase.

Bulgarii din Deta dornici de distracţie au petrecut până aproape de miezul nopţii într-o atmosferă perfectă din care nu au lipsit dansul şi muzica bună asigurată de o formaţie din Arad, al cărei acordeonistul a fost un bulgar bănăţean. Petronela Şehabi. 


Related Post

WiFi gratuit

WiFi gratuit

A fost finalizată instalarea, în diferite locuri din oraș, a  punctelor de acces la internet…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support