La umbra piramidelor din Egipt (II) 

La umbra piramidelor din Egipt (II) 

După vizitarea celebrului muzeu din Cairo, toropit de căldură printre palatele vechi cu lei de calcar dormind afară, printre taxiuri grăbite într-o circulație infernală, dincolo de peisajele ultimilor palmieri în deșertul arid, mi-au apărut deodată în față, pe platoul Ghiza, piramidele Keops, Kefren și Mikerinos. Mașina cu care am călătorit a devenit brusc banca mea de la școala din Deta, unde profesorul meu drag și mult stimat DANI BÉLA mi-a (și ne-a) povestit despre tainele piramidelor din Egiptul antic.

Dragii mei copii, ne-a explicat, să știți că piramidele erau deja vechi când în ELADA (Grecia) se nășteau primele cântece de HOMER din Iliada și Odiseea. Întâile mărturii despre ele ni le-a furnizat HERODOT, dar călătorul din HELIACARNAS le-a văzut abia la 23 de secole după ce a fost ridicate, așa cum unul dintre voi ar vedea COLOSSEUMUL sau COLUMNA LUI TRAIAN din Roma într-o câmpie goală și ar trebui să înțeleagă din ele istoria Romei antice sau GENEZA ȘI LUPTA POPORULUI ROMÂN. Dragii mei, sunt sigur că fantezia voastră țese în jurul următoarelor enigme: cum și prin ce mijloace au fost construite, dar înainte de toate de ce? Piramida Keops este cea de-a șaptea minune a lumii, construită de 100.000 de oameni din 2.300.000 de blocuri de calcar cu greutate mai mare de două tone jumătate. S-a lucrat la ea mai mult de 20 de ani și a rămas vreme de patru mii de ani cea mai înaltă construcție din lume, până când săgeata catedralei din Koln i-a depășit performanța cu 13 metri. Ca turist neconvențional care în timpul excursiilor mele am urcat în cupola Bazilicii San Pietro din Vatican visată de Michelangelo, a celei din Florența lui Brunellesch,i mai apoi în turnurile amețitoare ale lui Gaudi – Sagrada familia din Barcelona, eu care nu puteam să nu admir Pisa din turnul ei înclinat, sau cel mai frumos salon cu aer liber cum numea Napoleon Piața San Marco din orașul lagunelor Veneția, am hotărât să ajung în vârful celei de a șaptea minune a lumii. Intrând în marea  piramidă mai întâi cu capul aplecat pe coridorul îngust apoi ghemuit să nu mă lovesc de tavan, am reușit să ajung în vârful ei. Aerul era cald, stătut și dificil de respirat. Îmi simțeam plămânii zdrobiți de stâncile atât de desăvârșit îmbinate încât între ele nu se putea duce nici o foaie de țigară. Am ajuns în vârful ei, într-o cameră goală doar cu un sarcofag  gol, poate al faraonului Keops. Aici am înțeles EU, OMUL DE RÂND care a atins vârful piramidelor, că nu e un punct final ci locul unde piatra – sufletului omului se transformă în IDEE TRANSCEDENTALĂ CĂTRE BUNUL DUMNEZEU. (Libuș Endre)

Related Post