Marea Unire la Deta

Marea Unire la Deta

Primarul Petru Roman despre festivitățile organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri:

“În acest an, așa cum sunt sigur că știți, sărbătorim centenarul Marii Uniri. Este o sărbătoare importantă pentru poporul român, implicit pentru toată suflarea românească din Deta și Opatița. Vom puncta și noi acest moment deosebit, astfel că vom organiza în 1 decembrie o ceremonie solemnă de depuneri de coroane urmată de un spectacol cultural artistic la sala multifuncțională din parcul orașului. Va așteptăm în număr cât mai mare la aceste acțiuni prin care ne dorim să fim mai uniți și să sărbătorim împreună 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Vom cinsti împreună memoria celor au înfăptuit unirea și ne vom gândi cu recunostiinta la toți cei care au făcut sacrificii, unii chiar sacrificiul suprem, pentru țara românească și pentru națiunea română. Ne vom bucura apoi de spectacolul oferit de Casa de Cultură din oraș pentru că 1 decembrie înseamnă un gând pios pentru eroi dar și câteva clipe de bucurie pentru izbânda poporului nostru.”

Related Post

Editorial Petru Roman

Editorial Petru Roman

Hristos a înviat!  Acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paşti, mă gândesc la dumneavoastră, locuitorii…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support