„Ne dorim ca în cel mai scurt timp să putem transforma Ştrandul Termal într-un loc de agrement modern şi atractiv”

Odată cu venirea verii, mersul la Ştrandul Termal devine un obicei pentru mulţi locuitori ai oraşului, aflaţi în căutarea unui loc de relaxare, chiar dacă ştrandul nu îndeplineşte standardele europene.

Ca în fiecare an, Ştrandul Termal din oraşul Deta şi-a deschis porţile publicului de toate vârstele. Pentru cei care doresc să-şi petreacă timpul liber în zilele toride de vară, acesta reprezintă un loc bun de agrement, însă condiţiile nu sunt la nivelul aşteptărilor. Din păcate, clienţii ştrandului au constatat pe propria lor piele că cele mai multe condiţii de funcţionare sunt ignorate sau respectate doar parţial. Primăria nu a rămas nepăsătoare în faţa situaţiei existente şi a intentat acţiune judecătorească pentru evacuarea societăţii comerciale Agromec S.A. Jebel, concesionarului Ştrandului Termal, însă până la această dată nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească irevocabilă. „Ne dorim ca în cel mai scurt timp să putem transforma acest loc de agrement într-unul modern şi atractiv, pentru ca toţi cetăţenii să se bucure de beneficiile apei termale” ne-a spus primarul Petru Roman. În cursul acestui an, Consiliul local al oraşului Deta a alocat din bugetul local suma de 115.000 lei pentru realizarea lucrării de înlocuire a 1000 ml conductă de apă termală, lucrare ce a fost executată la începutul acestei veri. În plus, a intabulat sonda de captare a apei termale situată la marginea şoselei spre localitatea Banloc, reglementând astfel situaţia juridică a acesteia. De asemenea, s-au făcut demersuri pentru accesarea fondurilor europene pentru amenajarea şi modernizarea ştrandului termal însă singurul impediment la această dată îl reprezintă faptul că acest ştrand nu este în administrarea Primăriei oraşului Deta, ci a unui agent economic.

Reguli de functionare
Pentru ca un ştrand să poata funcţiona trebuie să corespundă, în primul rând din punct de vedere al calităţii apei din bazin, în acest sens fiind necesară efectuarea periodică a analizei apei. Bazinul trebuie curăţat înainte de umplere cu o soluţie clorigenă, iar apa trebuie schimbată regulat. De jur împrejur trebuie să existe un pavaj din material antiderapant, iar înainte de intrarea în bazin clienţii trebuie să treaca printr-un şanţ umplut cu o substanţă dezifectantă pentru a nu contamina apa. Agenţii economici sunt obligaţi să aibă cabine de duş şi grupuri igienico-sanitare separate corespunzătoare, iar pe lângă acestea trebuie să-şi organizeze un punct de prim ajutor. În incinta fiecărui ştrand trebuie să fie afişat la loc vizibil propriul regulament de funcţionare, astfel încât cei care utilizează bazinul să fie informaţi despre numărul maxim de persoane admise în ştrand, despre diferite reguli de comportament (interzicerea săritului în bazin, a jocului cu mingea, interzicerea accesului cu animale de companie şi a consumului de alimente în bazin), despre obligaţia respectării normelor sanitare şi în legatură cu faptul că nu vor avea voie să pătrundă în interiorul ştrandului persoanele afectate de diverse boli infecţioase. C.L.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support