Noi provocări pentru sportul din oraşul Deta

Odată cu încheierea anului competiţional 2012-2013, la iniţiativa primarului oraşului Deta, s-a luat hotărârea de a se înfiinţa o nouă Asociaţie Sportivă. Astfel că, în luna iunie, în şedinţa extraordinară, Consiliul Local a aprobat asocierea oraşului Deta, reprezentat prin Rus Radu, a Liceului Tehnologic “Sfântul Nicolae” Deta reprezentat prin prof. Telbisz Radu şi a cetăţeanului Beleuţ Ovidiu, în vederea constituirii Asociaţiei Sportive Orăşeneşti Deta (A.S.O. Deta). Cei trei reprezentanți vor forma şi consiliul director în următoarea structură: Rus Radu Victor – preşedinte, Telbisz Radu – vicepreşedinte și Beleuţ Ovidiu – membru. În momentul de faţă, A.S.O. Deta este structurată pe trei ramuri de activitate:
1.      FOTBAL – echipa oraşului Deta şi cea din satul Opatiţa;
2.      HANDBAL – echipa oraşului coordonată de prof. Szabo Francisc;
3.      KICKBOX – coordonator Pantiş Dănuţ ;


Dacă la handbal şi kickbox lucrurile se desfăşoară într-un curs normal, probleme majore întâmpinăm la fotbal. Chiar dacă statisticile şi tradiţia demonstrează că echipa de fotbal a oraşului a activat cea mai mare parte în divizia D a judeţului Timiş, acolo unde de fapt îi este şi locul, în acest an, competiţia acerbă şi exigenţele acestei divizii au făcut ca echipa oraşului să retrogradeze la finalul sezonului în campionatul judeţean. În acest sens, conducerea A.S.O. Deta a luat hotărârea de a continua în acest campionat judeţean, având ca prioritate formarea unei echipe tinere, cu jucători din oraşul Deta şi împrejurimi. 
Echipa va fi condusă din postura de antrenor de către Olah Imre, acesta cunoscând foarte bine lotul de jucători, lucrând în trecut cu cea mai mare parte dintre aceştia. De asemenea, echipa de fotbal din Opatiţa va continua în campionatul Promoţie, având în lot atât jucători cu experienţă cât şi tineri dornici de afirmare. 

Prioritatea nr 1 a Asociaţiei Sportive este atragerea tinerilor care doresc să practice unul din cele trei sporturi. S-au făcut şi facem eforturi în continuare pentru a pune la dispoziţia jucătorilor absolut tot ceea ce le este necesar pentru a-şi putea desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii.

Suntem la început de drum, şi orice început este mai dificil, însă eu cred şi am convingerea că suntem pe drumul cel bun. Avem sprijinul Primăriei, al Consiliului Local, al Liceului Tehnologic “Sfântul Nicolae”, precum şi al mai multor oameni de afaceri din oraş. Avem de asemenea specialişti cu o foarte bună pregătire în domeniu, care se ocupă de pregătirea sportivilor, şi asta ne dă dreptul să sperăm că, într-o bună zi, echipa de fotbal să revină acolo unde îi este locul, tinerele handbaliste să ajungă campioane judeţene, iar băieţii de la kickbox să câştige medalii la campionatele judeţene şi, de ce nu, la cele naţionale. 

Am înscris şi o echipă de copii în campionatul judeţean de juniori, la grupa de vârstă 13-14 ani, antrenor Ioan Roşu şi asta pentru că, doar cine se gândeşte la copiii de astăzi, poate spera la performanţa tinerilor de mâine.Este un drum lung dar te duce la înălţimi nemaiîntâlnite spunea Seneca despre sport. Acest mesaj îl transmit şi eu tinerilor sportivi. Să aibă răbdare, încredere, pasiune pentru ceea ce fac şi cu siguranţă rezultatele nu vor întârzia să apară. Radu Telbisz, vicepresedinte A.S.O. Deta.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support