Politicile fiscale naționale se simt și la Deta

Buget mai sărac decât anul trecut
Bugetul orașului Deta a fost aprobat în ședința Consiliului Local din data de 8 februarie. La întocmirea bugetului s-a ținut cont, ca în fiecare an, de prioritățile cetățenilor din orașul nostru. Din păcate nu se vor putea finanța toate proiectele pregătite pentru acest an și acest lucru se datorează, în principal, schimbărilor din zona politicilor fiscale naționale. Partidul aflat acum la guvernare a luat o serie de măsuri fiscale și bugetare care afectează direct bugetele localităților din țară iar Deta nu face excepție. Sunt afectate atât alocațiile de la bugetul central cât și sumele provenite din veniturile proprii ale administrației locale. De exemplu, cotele defalcate din impozitul pe venit s-au redus aproape la jumătate față de anul trecut. Sumele defalcate din TVA scad cu aproape 25 de procente iar veniturile secțiunii de dezvoltare se reduc la aproape jumătate față de 2017.
La capitolul cheltuieli, administrația locală a fost nevoită să facă mai multe reduceri. Școlile și grădinițele rămân pe lista de priorități fiind considerate extrem de importante pentru dezvoltarea orașului. Nu au fost neglijate nici bisercile sau spitalul chiar dacă sumele nu sunt mai mari decât în anul precedent.

Cu toate greutățile care au apărut în această ultimă perioadă, construcția bugetară a ținut cont de prioritățile orașului și au fost alocați bani pentru investiții, acordându-se o atenție specială continuării unor lucrări începute în anii precedenți. De exemplu, reabilitarea pieței agroalimentare din oraș și proiectul Aquatim au avut nevoie de mai mulți ani pentru că a fost vorba de proiecte mari. Astfel de proiecte importante se desfășoară pe parcursul mai multor ani fiind necesare parcurgerea unor etape legale obligatorii cum ar fi studii, caiete de sarcini, licitații și execuție. Toate aceste etape sunt reglementate legal și nimeni nu poate să scurteze timpul care le este alocat, iar fiecare etapă înseamnă costuri și cheltuieli. De cele mai multe ori licitațiile sunt contestate de cei care le pierd și urmează alte perioade de așteptare pentru rezolvarea acestor contestații în instanță cu alte cheltuieli și costuri. Investițiile în supravegherea video a orașului și realizarea drumul Calea Ghiladului – ITSAIA sunt doar două exemple de lucrări care s-ar fi putut finaliza mult mai repede dacă nu s-ar fi lovit de aceste piedici birocratice.
În ciuda tuturor provocărilor care au trebuit depășite, Primăria a reușit să demareze în anii trecuți o serie de proiecte importante unele fiind deja aproape de final. Pe lângă continuarea proiectelor mari începute, se vor deschide și altele noi printre care se numără și realizarea accesului la Parcul Industrial și amenajarea de străzi în Opatița. Nu au fost uitate nici asociațiile din oraș, cele mai importante proiecte din acest sector urmând se beneficieze de finanțare. Nu este prima oară când orașul nostru se confruntă cu dificultăți generate de politicile naționale și de fiecare dată s-au găsit soluții. Chiar dacă banii nu vor fi foarte mulți, lucrările importante din oraș vor fi finalizate și se vor căuta surse alternative de finanțare din fonduri europene în vederea demarării unor proiecte noi.
Avem deja o serie de proiecte depuse spre finanțare pe programul România-Ungaria împreună cu orașul Sânnicolau Mare și localitatea Morahalom din Ungaria pentru obținerea de informații și comunicații pentru orașe SMART. Un alt proiect este depus pe GAL și se referă la cea de-a doua etapă a modernizării pieței agroalimentare din Deta. Pe POR este depus un proiect pentru anveloparea de blocuri iar pe axa transfrontalieră România-Serbia, până la sfârșitul lunii martie, vor fi depuse 3 proiecte, unul cu localitatea Plandiște pentru modernizarea și dotarea spitalului din Deta, unul cu Vârșeț pentru amenajarea brațului vechi al canalului Bordeanca și unul cu Csoka în vederea calificării forței de muncă. De asemenea sunt pregătite pentru depunere încă două proiecte pe axa 13 POR, program care deocamdată este în dezbatere publică.   

Related Post

Anunţ depunere dosare ANL

Anunţ depunere dosare ANL

Pentru întocmirea listelor de priorităţi privind repartizarea locuinţelor disponibile, destinate închirierii specialiştilor din sănătate, blocul…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support