Probleme în comunitate

Probleme în comunitate

După cum sunt sigur că ați remarcat, orașul nostru s-a confruntat în ultima perioadă cu o serie de probleme grave și mă refer în primul rând la criza apărută în furnizarea gazelor, dar și la sincopele din colectarea gunoiului. Din păcate niciuna dintre cele două probleme nu depind direct de Primăria Deta, dar chiar și așa, m-am implicat direct în rezolvarea acestor situații. Mă bucur că în problemă gazelor am reușit să găsim, împreună cu Ministerul Energiei, o soluție viabilă și sperăm ca firmele implicate să dovedească faptul că sunt serioase, respectând angajamentele pe care le-au luat, astfel încât cetățenii și instituțiile din orașul nostru să nu se mai lovească de situația gravă de la sfârșitul anului trecut. În privința colectării gunoiului, lucrurile sunt foarte complicate. Nu vreau să reproșez nimănui contextul creaț, dar, din păcate, ne aflăm într-o incertitudine permanentă. Instituțiile abilitate au ezitat foarte mult și au generat o situație extrem de gravă. Nu sunt adeptul deciziilor extreme și consider că dialogul este cea mai bună soluție la orice problemă. De aceea sper ca firmă care colectează acum gunoiul să se redreseze și să reia colectarea la termen și conform graficelor, astfel încât să nu fim nevoiți să ajungem într-o postură care nu ar avantaja niciuna dintre părți.

Related Post

Editorial Petru Roman

Editorial Petru Roman

Hristos a înviat!  Acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paşti, mă gândesc la dumneavoastră, locuitorii…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support