Promovarea foclorului bănăţean


Casa de cultură Deta are un nou instructor coregraf, dansator profesionist în cadrul Ansamblului ,,Banatul”, lider pregătit să continue perfecţionarea formaţiei de dansuri populare.

Apărută în anul 2004, formaţia de dansuri populare a Casei de Cultură din localitatea noastră şi-a croit cu uşurinţă drumul către afirmare. Compusă din elevi şi absolvenţi ai Grupului Şcolar ,,Sfântul Nicolae’’ Deta, tineri talentaţi, perseverenţi şi plini de iniţiativă, formaţia s-a implicat activ în viaţa culturală a oraşului. Fie că e vorba de simple manifestări artistice ce se impun cu ocazia unor sărbători, fie că e vorba de concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, formaţia de dansuri populare s-a făcut uşor remarcată, devenind în scurt timp un concurent puternic pentru formaţii profesioniste. Nu de puţine ori dansatorii au fost aplaudaţi la scenă deschisă, stârnind admiraţia celor care îi urmăreau. O dovadă incontestabilă în acest sens este ziua de 1 IUNIE, când formaţia de dansuri populare româneşti, alături de formaţia de dansuri populare maghiare şi formaţia de dansuri moderne, au participat în cadrul ,,Zilelor comunei Bordany” din Ungaria la un spectacol internaţional obtinând mare succes.
Doresc pe această cale să mulţumesc personal pentru efortul depus membrilor formaţiei de dansuri populare româneşti şi pentru cei care nu-i cunoaşteţi, nominalizându-i : Icreverzi Denisa, Ianoş Oana, Spang Codruţa, Roman Iuliana, Rotaru Roxana, Obradovici Paula, Gîrba Iulia, Hausler-Cozma Dorian, Clipei Adelin, Olaru Cătălin, Bocşan Lurenţiu, Magheţ Andrei, membrilor formaţiei de dansuri populare maghiare- băieţi: Telbisz Attila, Telbisz Csaba, Katona Elemer şi membrilor formaţiei de dansuri moderne: Kardoş Caroline, Carpen Alisa şi Macsany Gabriela. Vom duce mai departe dansul şi portul nostru popular bănăţean, încercând să fim un exemplu demn de urmat pentru generaţiile viitoare. Dorinţa noastră este să atragem cât mai mulţi tineri, iubitori ai artei coregrafice şi a tot ceea ce înseamnă folclor. OVIDIU IVANCEA

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support