REGINA RAIULUI, OCROTITOAREA CREDINȚEI NOASTRE

REGINA RAIULUI, OCROTITOAREA CREDINȚEI NOASTRE

Într-o zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii, pe15 August, de Înălțarea la cer a Fecioarei Maria, mintea mi-a rămas doar la binecuvântată biserică franciscană Sânta Maria Gloriosa dei Fari, panteonul orașului lagunelor – Veneția. Acest lucru s-a întâmplat deoarece în minunatul edificiu unde își dorm somnul de veci marii dogi și familiile lor, alături de artiști precum Tiziano, Antonio Canova și Claudio Monteverdi (însuși fondatorul operei italiene), icoana de altar “L’Assunta”, pictată de inegalabilul Tiziano fascinează prin modul în care reliefează tulburătoarea înălțare la cer a Fecioarei. Ea se ridică la cer, nu inertă sau purtată pe brațele îngerilor, ci parcă împinsă de plenitudinea vieții ei interioare, cu sentimentul că universul îi aparține în mod firesc și că nimic nu o poate opri din zborul ei. Fecioara este însoțită de un cor de îngeri pe un pat de nori, heruvimii împing în sus puful de nori sau bat o tobiță, alții cântă imnuri de slavă, iar unii privesc alături de noi spre imaculata Fecioară. Maria își îndreaptă brațele și privirea în sus spre Dumnezeu Tatăl care o așteaptă în lumea feerică a raiului alături de cei doi îngerași care poartă o coroană și un nimb pe care Atotputernicul o va pune pe capul Madonei. Mai jos în pictură, la nivelul altarului, apostolii, pescarii falnicei Venetii, alături de credincioși, ridică mâinile și privirea spre cer manifestând uimire în fața minunii Înălțării. Astfel ne dăm seama că după o viață onestă și cu credință în Dumnezeu, va veni vremea întâlnirii noastre cu Dumnezeu Tatăl, unde alături de El cu siguranță ne va întâmpina Regina Raiului ocrotitoarea credinței noastre. (Endre Libus)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support