SEARĂ DE TEATRU LA DETA

În fiecare an, instituțiile care promovează și finanțează cultura în orașul nostru, încercă să diversifice actul cultural și să îl aducă la standardele cerute de dumneavoastră, consumatorii culturali, cetățenii orașului Deta. Astfel că, în 25 mai, Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural al orașului Deta, au invitat pe scena orașului nostru Teatrul Național Timișoara, un teatru profesionist, cunoscut atât în țara cât și în străinătate, care a prezentat piesa „CRIZE sau ÎNCĂ O POVESTE DE DRAGOSTE”, de Mihai Ignat, un concept de Roberta Popa Ionescu. Punerea în scenă a unei asemenea piese de teatru implică foarte mulți specialiști, ingineri de sunet, lumină, proiecție, mașiniști, electricieni, recuziteri, care au venit cu mai bine de opt ore înainte de începerea spectacolului, pentru a pregăti cadrul optim de desfășurare al acestuia. Piesa în sine, a descrețit frunțile tuturor celor prezenți, făcându-i să uite pentru moment de problemele de zi cu zi, fiind o comedie inspirată din viața reală a unui cuplu. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural al orașului Deta)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support