Sport şi prietenie

În cadrul proiectului “Sportul – un limbaj comun ce ne uneşte” s-a desfaşurat la Bordany, în Ungaria, în perioada 11-14 iunie 2011 “Crosul comunei Bordany”. Activitatea s-a derulat cu prilejul “Zilelor comunei Bordany” şi este prima dintr-o serie de activităţi care se vor desfaşura în cadrul acestui proiect şi care au ca scop cunoaşterea şi apropierea între locuitorii din oraşul Deta şi comuna Bordany.

Pentru oraşul Deta această activitate se doreşte a fi un model de bune practici, motiv pentru care a trimis la Bordany o delegaţie de 50 de persoane pe o perioada de trei zile. Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai administraţiei locale, echipa de handbal a Grupului Şcolar “Sfântu` Nicolae” Deta, Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură a oraşului Deta şi locuitori ai oraşului Deta. Scopul principal al activităţii a fost învăţarea modului de organizare în vederea mobilizării participării în număr cat mai mare la cros. Pentru aceasta a avut loc o întâlnire cu organizatorii, care au avut amabilitatea să explice modul în care se organizează şi se desfăşoară Crosul la Bordany.

Pe lângă participarea la cros, delegaţia din Deta a participat şi la activităţile culturale organizate cu acest prilej, formaţia de dansuri populare a Casei de Cultură a oraşului Deta fiind răsplătită cu numeroase aplauze pentru spectacolul prezentat. Activitatea a fost şi un prilej de reîntâlnire, o parte din membrii delegaţiei fiind membrii fondatori ai relaţiilor dintre Deta şi Bordany, relaţii care durează de peste 18 ani. Felicitări trebuiesc aduse şi echipei de handbal care şi-a învins toate adversarele, câştigând turneul de handbal la care a participat. În plus echipa s-a evidenţiat şi în cele două meciuri amicale, în unul obţinând victoria şi în celălalt terminând la egalitate, în compania a două echipe de vârsta superioară. Acţiunea de la Bordany poate fi considerată o reuşită şi putem spune că s-a valorificat încă o ocazie pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre cele două localităţi şi s-au pus bazele pentru transferul unui model de buna practică de la Bordany la Deta. Ioan Iovan, manager proiect.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support