UNIREA PRINCIPATELOR SĂRBĂTORITĂ ŞI LA DETA

În oraşul nostru, ziua de 24 ianuarie a fost marcată printr-un spectacol cultural artistic, care s-a desfăşurat la sala festivă a Grupului Şcolar „Sfântul Nicolae”. Structurat în două părti distincte, spectacolul a evocat Unirea Principatelor Române, importanţa şi însemnătatea acestui eveniment istoric, iar apoi, în partea a doua a spectacolului, corul format din elevii claselor I-VIII a interpretat cântece dedicate unirii dintre care nu au lipsit imnul naţional al României şi Hora Unirii. Momentul cel mai aşteptat al evenimentului a fost susţinut de formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta, prezentă în toate acţiunile culturale din acest oraş, care a prezentat trei suite de dansuri populare din zona de câmpie şi de munte a Banatului. Doresc să mulţumesc copiilor şi tinerilor implicati în realizarea acestui program artistic deosebit, cât şi celor care au răspuns invitaţiei de a participa la acest eveniment. Ovidiu Ivancea
24 Ianuarie este ziua în care, an de an, sărbătorim un eveniment definitoriu al istoriei poporului român. Moldova si Ţara Românească, două ţări diferite în acele vremuri, s-au unit la 24 ianuarie 1859, sub conducerea comună a lui Alexandru Ioan Cuza. Unirea Principatelor este baza constituirii statului român modern. Pe această temelie s-a înălţat apoi, întreg edificiul unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia. Toate faptele ce evocă biruinţa idealului de unitate naţională au o rezonanţă aparte în conştiinta poporului nostru şi un loc privilegiat în calendarul istoriei româneşti.

Related Post

Anunț Maracana 2021

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support