„Vreau să duc la bun sfârşit proiectele începute”

Interviu cu primarul oraşului Deta, Petru Roman

 Domnule primar, a început campania electorală şi nu au întârziat să apară tot felul de promisiuni şi atacuri. Cum vedeţi dumneavoastră desfăşurarea acestei campanii şi a alegerilor din 10 iunie?

Campania electorală din acest an va fi probabil cea mai dură campanie din 1989 şi până în prezent. Ea ar trebui să fie decentă, bazată pe respect reciproc şi pe bun simţ. Deşi campania este la început, atacurile la adresa familiei mele au reapărut în presă. Probabil în felul acesta s-au gândit unii să-şi facă campanie. În loc să vină cu argumente, cu soluţii şi proiecte pentru oraş se încearcă discreditarea mea şi a familiei mele. Au apărut şi promisiuni electorale, legate de drumuri, de apă, canalizare, centru cultural, toate proiecte în curs de realizare la care există finanţare şi la care unii doresc să „taie panglica” uitând că la unele dintre acele proiecte s-au opus atunci când a fost nevoie de votul lor în consiliul local.

Credeţi că aveţi timp şi de primărie şi de campania electorală?

Cred că în cele două mandate, de viceprimar şi primar am dovedit că sunt o persoană activă, nu m-a speriat niciodată munca, realizările m-au mobilizat şi cred că pot să rezolv şi problemele de serviciu şi în această perioadă de campanie electorală până la 10 iunie 2012. Mai mult, nu am de gând să aloc foarte mult timp pentru campanie deoarece sunt convins că oamenii ştiu deja ce am făcut pentru oraşul nostru. Eu nu promit nimic. Pentru mine vorbesc faptele şi proiectele de viitor. Nu îmi doresc să rămân la Primărie de dragul funcţiei. Eu vreau să duc la bun sfârşit o serie de proiecte începute în aceşti ani.

Cine sunt cei care v-au ajutat în efortul dumneavoastră în poziţia de primar al oraşului Deta?

Am spus-o şi o repet întotdeauna, la Primăria oraşului Deta există o echipă cu care s-au făcut şi se vor face multe lucruri bune. M-am bazat şi mă bazez pe acest colectiv, dar şi pe membrii consiliului local care au pus umărul la toate realizările. M-au ajutat şi locuitorii oraşului şi toţi cei care au înţeles că tot ceea ce face echipa de la Primărie este în interesul cetăţeanului. Un ajutor deosebit am primit şi de la preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc. Mulţumesc pe această cale tuturor pentru sprijinul acordat, pentru contribuţia şi efortul depus  în realizarea obiectivelor avute.

Aţi vorbit cu atâţia oameni în tot acest timp de când sunteţi primar, care este modalitatea dvs. de a păstra contactul cu cetăţenii?

Oamenii ştiu că uşa mea este deschisă în permanenţă pentru orice cetăţean care are probleme. Oriunde aş fi, pe stradă sau în instituţii publice, stau de vorbă cu oamenii, ne consultăm, căutăm soluţii. Conform legii la proiectele de interes public se fac dezbateri publice, la care, din păcate, prezenţa lasă de dorit.  Oamenii în schimb sprijină în marea majoritate proiectele în care sunt implicaţi. Cred că cea mai bună modalitate de a păstra contactul cu cetăţenii, este cea directă, de a merge şi de  a asculta cerinţele acestora.

Cum aţi caracteriza în câteva cuvinte ultimii 4 ani, perioada, în care v-aţi aflat în slujba comunităţii?

Mandatul meu aproape că a corespuns cu începerea crizei în România şi în Timiş. Am depăşit rapid această perioadă, am avut investiţii noi, locuri de muncă mai multe, realizările se văd cu ochiul liber în toate zonele oraşului, trotuare, şanţuri pluviale, drumuri, extinderi de reţele de apă şi canal, blocuri ANL, parcul, bisericile şi acum ştrandul termal. Toate acestea schimbă aspectul oraşului, creează condiţii mai bune de viaţă tuturor.

Care vor fi priorităţile dumneavoastră în următorii patru ani?

Intenţia este de a continua în acelaşi ritm. Vreau să finalizăm până la 31 decembrie 2012  proiectul câştigat prin Aquatim în cadrul căruia vom construi o staţie de epurare nouă, se vor extinde reţelele de apă şi canal, se vor înlocui reţelele vechi, se va moderniza uzina de apă, se vor face 2 foraje noi la Jebel, o staţie de pompare a apei, înlocuirea a 6 km de conductă spre Jebel, totul în valoare de aproximativ 9,2 milioane de euro. Sunt aproape gata cu amenajarea Zonei Termal. Vrem sa reabilităm trotuare, şanţuri pluviale, drumuri pe toate străzile din Deta şi Opatiţa, acolo unde nu există se vor face de la zero iar acolo unde nu corespund se vor repara. Un alt proiect important este amenajarea parcului industrial. Dezvoltarea bazei de agrement de la Ştrandul Termal este un alt proiect la care ţinem foarte mult, aşa cum este şi amenajarea parcului prin repararea aleilor, introducerea de apă şi canal în zona în care terenul de sport este deja finalizat. Nu vom uita nici de amenajarea Centrului Cultural în clădirea fostului club al PLAPAF şi de amenajarea centrului civic al oraşului. Nu în ultimul rând vrem să reabilităm clădirile istorice şi să sprijinim locatarii pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe.Sunt multe de făcut în oraşul Deta şi în satul Opatiţa, sunt proiecte începute şi neterminate pe care vreau să le duc la bun sfârşit

Care este echipa cu care veţi lucra în următorii patru ani?

Îmi doresc să lucrez cu aceiaşi echipă, îmi doresc un consiliu local majoritar care să colaboreze, nu să se opună proiectelor benefice oraşului Deta. Îmi doresc ca la preşedinţia Consiliului Judeţean să rămână tot dl. Constantin Ostaficiuc şi o coaliţie la Consiliul Judeţean care să nu facă discriminări la alocarea banului public pe criterii politice.

Ce mesaj aşi avea de transmis locuitorilor oraşului?

Vreau să le spun în primul rănd că în toţi aceşti ani m-am ocupat de administraţie şi nu de politică. Am avut grijă ca oraşul să se dezvolte şi ca locuitorii să beneficieze de toate condiţiile de trai oferite de un oraş civilizat. Am neglijat multe aspecte legate de viaţa mea personală şi m-am dedicat sută la sută administrării oraşului Deta. Am fost şi voi rămâne în slujba cetăţenilor din Deta şi îmi doresc ca peste patru ani să putem să ne măndrim cu toţii de oraşul european în care trăim.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support