Zilele românilor din Glogoni


În fiecare an, românii din localitatea Glogoni – Serbia își serbează ziua cu mare fast. Așa cum a obișnuit publicul și invitații, Asociația Culturală Veselia, organizatoarea festivalului „Zilele românilor din Glogoni”, a pregătit un cadru de sărbătoare, frumos amenajat, unde gospodinele s-au întrecut în a expune dulciuri tradițional românești pregătite cu multă măiestrie și oferite spre a fi admirate și gustate. Atmosfera unică, românească, a fost întregită de pereții sălii care a găzduit evenimentul, aceștia fiind decorați cu ștergare și marame confecționate manual, toate având o mare valoare artistică.

Prezent pentru a treia oară la festival, Centrul Cultural al orașului Deta s-a prezentat cu Ansamblul de dansuri populare românești-seniori și cu o parte din Orchestra de muzică populară, avându-l ca interpret vocal pe domnul Ianoș Gheorghe. Orașul Deta a avut onoarea să deschidă programul artistic al festivalului cu Ansamblul de dansuri care a încântat publicul cu două suite din câmpia banatică și un dans de fete, coregrafia fiind realizată de instructorul coregraf Voicu Cătălin. După o suită de orchestră, cunoscutul interpret vocal Ianoș Gheorghe i-a bucurat pe iubitorii de folclor cu mai multe cântece reprezentative pentru Banat. A fost o zi frumoasă, o zi în care numele orașului Deta a fost pe buzele tuturor celor prezenți datorită prestației artistice avute în cadrul festivalului. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support