Ziua Europei la Deta

Tradiţia celebrării Zilei Europei a fost respectată şi anul acesta în oraşul nostru. Pentru această ocazie, elevi de la Grupul Şcolar “Sfântul Nicolae” din Deta, au pregătit un program artistic pentru toate gusturile, care a avut loc luni 9 mai, începând cu orele 12.00 in sala festivă a scolii. Programul a început cu intonarea imnului de stat al României “Deşteaptă-te române” şi al imnului Europei, de către corul şcolii. După această deschidere solemnă, pentru a păstra acelaşi ton, au urmat câteva cuvinte despre Uniunea Europeană şi despre semnificaţiile zilei de 9 Mai în ţara noastră. Formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta, condusă de instructorul coregraf Cătălin Voicu şi coordonată de directorul instituţiei, a destins atmosfera cu o minunată suită de dansuri populare româneşti din zona de pustă a Banatului. Pe parcursul spectacolului au mai evoluat formaţia de dansuri populare sârbeşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta, formaţia de dansuri bulgăreşti si cea de dansuri moderne. Publicul a aplaudat si momentele de muzică populară, precum şi alte melodii corale. Încheierea programului a fost realizată de aceeaşi formaţie de dansuri populare româneşti care a prezentat o suită din zona Banatului montan. Au participat la acest program oficialităţi ale oraşului nostru, consilieri locali, cadre didactice, părinţi, elevi, precum şi alţi locuitori ai Detei. Ovidiu Ivancea.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support