Untitled

RUGA SÂRBEASCĂ LA DETA


Tradiţia sărbătoririi hramului bisericii credincioşilor sârbi din Deta a fost respectată și în acest an. Duminică, 14 septembrie, comunitatea sârbilor din orașul nostru a arătat că ține la obiceiurile moștenite de generații întregi, astfel că sfințirea colacului a fost momentul cel mai așteptat al zilei.

Dimineaţa sărbătorii a început cu Sfânta Liturghie oficiată de către preotul paroh Liubodrag Boghicevici şi preotul Milan Miokovic din Becicherecul Mic. Cu sufletele mai curate, după-amiaza, în cadrul slujbei de Vecernie a avut loc sfinţirea colacului, în acest an naşii fiind Organizaţia Locală a Uniunii Sârbilor din România. Tradiţia fost dusă mai departe şi pentru anul 2015, trandafirul colacului find preluat de către familia doamnei Margareta Milin.
După împărţirea bucatelor tradiţionale, toți cei prezenţi s-au bucrat de un spectacol folcloric exceptional în Sala Mulifuncţională a orașului. Organizat la iniţiativa Primăriei Oraşului Deta şi a Uniunii Sârbilor din România, spectacolul a avut și invitați speciali, Ansamblul folcloric „GKUD Laza Nančić“ din Vârşeţ, alături de ansamblul „Sveti Nikola”, care s-a prezentat cu toți artiștii, de la cel mai mic la cel mai mare. La eveniment au fost prezenți domnii Petru Roman, primarul oraşului Deta, Ognean Cârstici, preşedintele Uniuni Sârbilor din România, Davor Stojković, directorul Centrului de Cultură al localităţii Vârşeţ și nu în ultimul rând, Zoran Djekić, purtătorul de cuvânt al Centrului de Cultură din Vârşeţ. Seara a continuat cu Balul Rugii Sârbeşti, alături de orchestra condusă de Berisalv Pejić care a întreţinut atmosfera de sărbătoare până după miezul nopţii. Astfel, a fost scris încă o pagină în istoria culturală a etniei sârbe din localitatea Deta, o pagină care speră a fi una ţinută minte cu mult drag şi pentru mult timp de acum înainte. Diana Tătărușanu.

Related Post

Anunț Maracana 2021

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support