Campioni cu care ne mândrim

Orașul nostru are din nou un prilej de mare bucurie. Doi reprezentanți ai clubului CSO Deta au obținut rezultate excelente în concursuri și au ajuns să reprezinte județul Timiș la competiții naționale. Secția de atletism a clubului în care activează cei doi sportivi a reușit într-un timp foarte scurt să obțină rezultate foarte bune. În cadrul secției activează 9 atleți dintre care doi, Camelia Carabas, 12 ani și Filip Ursu, s-au evidențiat câștigând recent crosul județului Timiș, ajungând astfel să reprezinte județul la Crosul național care se va organiza la Botoșani. 
 Performanța atletei Camelia Carabas este remarcabilă având în vedere vârsta de doar 12 ani a micuței noastre campioane. Ea s-a remarcat deja la probele de 800, 1500 și 3000 de metri promițând rezultate frumoase în anii care vor veni. Colegul ei de echipă, Filip Ursu, este deja un tânăr atlet cu experiență și este un bun exemplu atât pentru Camelia cât și pentru ceilalți colegi din cadrul secției de atletism a clubului ASO Deta condusă de antrenorul prof. Eugen Cornel Iovan, cel care a reușit să descopere și să valorifice aceste talente. “Mă bucur să văd că munca noastră de roade. Am reușit într-un timp foarte scurt să obținem rezultate de excepție cu acești copii talentați. Este încurajator pentru noi, cei care muncim în conducerea clubului sportiv, dar, în același timp este și o mare responsabilitate pentru că de acum încolo nu putem decât să ridicăm ștacheta mai sus. Îi felicit pe toți sportivii care activează în cadrul clubului și le mulțumesc din suflet celor care m-au ajutat ca într-un timp foarte scurt să fac din acest club sportiv un prilej de mândrie pentru orașul nostru”, a spus Călin Roman, președintele Clubului ASO Deta. 

Related Post

Anunț depunere dosare pentru bloc ANL

Anunț depunere dosare pentru bloc ANL

Pentru întocmirea listelor de priorităţi privind repartizarea locuinţelor disponibile destinate închirierii specialiştilor din sănătate, blocul…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support