Badmintonul din Deta, din nou pe podium la etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar

Sportivii din Deta confirmă, an de an, nivelul bun al badmintonului local prin rezultatele obținute la etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar. Competiția, organizată de Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, a avut loc miercuri, 18 februarie 2026, reunind cei mai buni elevi calificați din județ.

La categoria lor de concurs, sportivii din Deta au obținut următoarele rezultate:

  • Giurgiev Ariana – locul II
  • Kovacs Krisztian – locul III
  • Iacob Andreea, Mirciov Rareș și Rotar Raul – mențiuni

Un rezultat de referință îl reprezintă calificarea sportivei Palfi Sarra la faza națională – liceu, pentru al doilea an consecutiv. Vicecampioană națională în 2025, Sarra a început badmintonul la Deta, iar în prezent este legitimată la UV Timișoara, continuând să reprezinte cu succes județul Timiș la nivel național.

Sfântul Sava la Deta

În data de 27 ianuarie, sârbii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Sava, protector al poporului sârb și, în mod deosebit, al elevilor. Sfântul Sava a rămas în istorie nu doar prin numeroasele mănăstiri, biserici și spitale întemeiate, ci și prin fondarea primelor școli sârbești, fiind considerat ocrotitorul educației și al tinerilor. Cu această ocazie, elevii care studiază limba sârbă în cadrul școlii din Deta, împreună cu membrii ansamblului Sveti Nikola Deta, au oferit părinților și invitaților un program artistic dedicat Sfântului Sava.

ANUNȚ

Proiect finanțat prin AFM pentru modernizarea și extinderea iluminatului public în Orașul Deta

Primăria Orașului Deta informează cetățenii că a fost aprobată finanțarea prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în Orașul Deta, județul Timiș”, conform HCL nr. 152/18.11.2024.

Valoarea totală a investiției este de 3.154.045,40 lei (cu TVA), din care 3.000.000 lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de AFM, iar 154.045,40 lei sunt cheltuieli neeligibile asigurate din bugetul local.

Proiectul cuprinde două componente principale:

  1. Modernizarea rețelei existente
    • Înlocuirea a 130 corpuri de iluminat cu corpuri LED de 20W;
    • Instalarea sistemului de telegestiune la nivelul fiecărui corp;
    • Adaptarea a două puncte de aprindere pentru integrarea în sistemul de control.
  2. Extinderea rețelei de iluminat public
    • Montarea a 124 corpuri noi LED de 20W;
    • Instalarea a 124 stâlpi metalici (tip SM, 4 m);
    • Realizarea a aproximativ 3.100 m de cablu subteran;
    • Implementarea a 8 kituri fotovoltaice aferente extinderii.

Conform documentației tehnico-economice aprobate, proiectul va conduce la reducerea consumului anual de energie electrică de la 19.422 kWh/an la 11.869 kWh/an, precum și la scăderea emisiilor echivalente de CO₂.

Durata de implementare este de 18 luni, urmând ca după finalizarea proiectului tehnic și derularea procedurii de achiziție publică să înceapă execuția lucrărilor.

Prin această investiție, administrația locală urmărește creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor de funcționare și îmbunătățirea condițiilor de siguranță și confort pentru cetățeni.

La mulți ani, România!

Astăzi gândurile noastre se îndreaptă spre eroii acestui neam. Este ziua în care recunoștiința și gândurile noastre bune merg spre toți cei care au luptat și și-au dat viața pentru ca noi să putem trăi în libertate.
1 decembrie înseamnă unire și voința de ne da mână cu mână pentru un viitor mai bun, pentru o țară liberă și prosperă.
Din partea conducerii și a funcționarilor Primăriei Deta și din partea Consiliului Local Deta vă transmitem un sincer La mulți ani cu ocazia Zilei Naționale!
La Mulți Ani România!
Invitație la fotbal!

Sâmbătă, 26 martie, de la ora 16, vă așteptăm pe stadionul CSO Deta la meciul de Divizia D dintre echipa noastră de fotbal și CS Flacăra Parța! Echipa are nevoie de susținerea noastră!

Căutăm recenzori!

Primăria orașului Deta recrutează 3 persoane, recenzori care asigură autorecenzarea asistată (ARA) pentru colectarea datelor, precum și personal de rezervă.

Modalitatea de Angajare:

Contract de prestare servicii de autorecenzare asistată pentru colectarea datelor – recrutarea și plata persoanelor selectate se face de către Primărie.

Perioada – 14 martie – 15 mai 2022

Atribuțiile Recenzorilor:

  • Muncă predominant în locațiile stabilite de Primăria Deta
  • Disponibilitatea de a lucra cel puțin 8 ore/zi (posibil două schimburi)
  • Disponibilitatea de a lucra în weekend (sâmbătă și/sau duminică)

Plata:

În perioada de autorecenzare (14.03-15.05.2022), plata recenzorilor ARA se face în funcţie de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența populației, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite.

Tarife:

  • 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei”
  • 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”

Condiții de angajare:

  • Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției
  • Să aveți cel puțin studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu)
  • Să nu aveți cazier judiciar
  • Să aveți abilități de utilizare a tabletelor
  • Să dispuneți de un telefon mobil pe care să-l utilizați pentru comunicare
  • Să aveți următoarele abilități – de a comunica într-o manieră civilizată, cordială și plăcută, de a avea capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi metodici și riguroși, de a fi rezistenți la stres și lucru sub presiune

Pașii de urmat pentru a deveni recenzor:

  1. Completați și depuneți modelul de cerere înscriere – Cerere recenzor ARA
  2. O copie a actului de identitate și copie a diplomei care atestă ultima școală absolvită (conform cu originalul)
  3. Transmiteți documentele:
  4. online: la adresa de email: primaria_deta@net69.ro
  5. fizic – la Registratura Primăriei orașului Deta (program de lucru: Luni-joi: 8:00 – 16:00, Vineri: 8.00-13:30).

 

ShoeBox – faceți un gest caritabil cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Consiliul Școlar al Elevilor în parteneriat cu Asociația ”More than a S.M.I.L.E” și cu susținerea Primăriei Orașului Deta demarează campania ShoeBox care vă încurajează să faceți un gest caritabil, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Tot ce trebuie să faceți este să luați o cutie de pantofi, să o ambalați în hârtie de cadou și să introduceți în ea mici obiecte, în așa fel încât, la final, cutia să reprezinte un cadou de Crăciun, care va avea ca destinație copii dintr-un mediu defavorizat (dulciuri, produse de igienă, hăinuțe, rechizite, jucării, etc.).
Pe cutie trebuie menționat OBLIGATORIU genul și vârsta copilului pentru care este cadoul. Aceste cutii pot fi aduse până pe data de 17 decembrie 2021, la unul dintre corpurile Liceului Tehnologic ”Sf Nicolae” Deta, sau la sediul Primăriei Orașului Deta, str. Victoriei, nr. 32 (Compartimentul Asistență Socială și Relații cu Publicul).
AJUTOR ÎNCĂLZIRE  ȘI STIMULENT ENERGIE 2021-2022

Acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2021 – martie 2022 și a stimulentului de energie

Dosarele cu documentația necesară obținerii ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a stimulentului de energie se pot depun la sediul Primăriei orașului Deta, str. Victoriei, nr 32 – compartimentul ”Asistență socială și Relații cu publicul”.
De asemenea dosarele pot fi depuse și online la adresa de e-mail ajutoareincalzire@detatm.ro

Termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire și a stimulentului de energie sunt: până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă (pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2021, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv)!!!!

Formularele tip, dar și informații suplimentare cu privire la acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie le găsiți dând click pe documentele de mai jos:

Informatii ajutor incalzire locuinta

1-_cerere-ajutor-incalzire-2021-2022

2-_cerere-modificare-2021-2022

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support