RUGA BANATEANA DE LA OPATITA.

Consiliul Local al OraÅŸului Deta ÅŸi Primăria OraÅŸului Deta în colaborare cu Centrul Cultural al OraÅŸului Deta vă invită la RUGA BÄ‚NĂŢEANÄ‚ DE LA OPATIÅ¢A, luni 13 aprilie 2015, începând cu orele 1700, în curtea Casei NaÅ£ionale din OpatiÅ£a. Vă vor încânta interpreÅ£ii de muzică populară DAN ÅŸi GEORGIANA NECÅžA împreună cu formaÅ£ia condusă de fraÅ£ii Sicoe. Intrarea este liberă.

Vârsta nu a reprezentat un impediment pentru sărbătorirea Ziua Internațională a femeii! Seniorii din Deta au petrecut momente frumoase în cadrul unui bal unde doamnele au fost în centrul atenției.
Conform calendarului de activități al anului 2015, Asociaţia Seniorilor din Deta a organizat „Balul femeilor din Organizaţia Seniorilor”, la Centrul cultural al oraşului Deta, eveniment care s-a bucurat de prezența a peste 200 de persoane. Colegiul director al seniorilor împreună cu membrii executivului asociației planificat cu atenție fiecare detaliu, astfel încât, fiecare participant să aibe toate condiţiile pentru a se simţi bine şi pentru a mai uita de grijile de zi cu zi. Muzica, aleasă special pentru persoanele vârstnice a fost asigurată de Loco Dj TM SRL, iar servirea mâncării şi a băuturii a fost îndeplinită de firma de catering Ban Mecanica SRL Lugoj. Doresc să aduc mulţumiri domnilor Magdău Dumitru, Spâng Cornel, Bistriceanu Petru, Stoica Alexandru, Frunţeanu Ion, Ciocan Antoniu şi Tânjălău Nicolae, membrii ai asociaţiei, care s-au implicat în mod deosebit în organizarea evenimentului. Și în lunile care urmează, Asociaţia Seniorilor va sprijini membrii săi în desfăşurarea activităţilor recreative, programe culturale, excursii şi sprijinul celor nevoiaşi, conform acţiunilor prevăzute în programul stabilit pentru acest an. Alexandru Voiculescu, preşedinte A.S.D.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Timiş Torontal” a organizat în perioada 16-19 decembrie 2014 şi 02-20 februarie 2015 ateliere de creaţie pentru copiii şi tinerii din oraşul Deta. Atelierele au avut ca scop crearea de coroniţe, felicitări şi decoraţiuni de brad în prima parte şi mărţişoare în cea de-a doua parte. Aceste obiecte confecţionate de copii şi tineri sub îndrumarea unor adulţi voluntari, au constituit exponatele din cadrul Târgului de Crăciun, din perioada 22-24 decembrie 2014, respectiv ale Târgului de Mărţişoare, 23-28 februarie 2015. Preţurile decoraţiunilor şi mărţişoarelor au fost stabilite de către copii, în momentul târguirii, şi au variat între 2 și 25 lei, în funcţie de complexitatea decoraţiunii. În urma Târgului de Crăciun au fost adunaţi 1.086 lei, din care 300 lei au fost alocaţi cumpărării materialelor necesare confecţionării mărţişoarelor. La sfârşitul Târgului de Mărţişoare au fost adunaţi 651 lei. În total s-a obţinut suma de 1.450 lei, care va fi donată Asociaţiei Umanitare Beracadincomuna Criciova, sat Jdioara, judeţul Timiş. Această Asociaţie are in grijă un grup de copii fără părinţi, printre care si cei 5 copii ai familiei Şenc din oraşul Deta, care până nu demult trăia într-un garaj din zona gării. De asemenea, de 1 Martie, copiii au oferit mărţişoare tuturor doamnelor si domnişoarelor din incinta Spitalului Oraşului Deta. Mulţumim pe această cale tuturor şi fiecăruia în parte pentru timpul acordat, pentru sprijinul oferit în această activitate, pentru implicare şi dedicare. Ioan Iovan.

Sărbătoarea sărbătorilor
Iată-ne din nou înaintea celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Este momentul ca împreună să ne așezăm și să ne gândim la aproapele nostru. Să îi ajutăm pe cei în nevoie, să îi sprijinim pe cei bolnavi și să ne gândim cum putem să facem bine în jurul nostru. Noi, cei care muncim pentru comunitate în cadrul Primăriei, am făcut toate eforturile pentru a întâmpina așa cum se cuvine această sărbătoare a sărbătorilor. Dar pe lângă curățenia de pe străzi, mult mai importantă este curățenia sufletească a fiecăruia dintre noi. Vă doresc să reușiți cu toții să treceți peste greutățile de zi cu zi și să sărbătoriți cu sufletul curat și deschis minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Să aveți un Paște fericit alături de cei dragi, să aveți parte numai de bine și de sănătate și să vă bucurați în liniște de vestea minunată a Învierii. Paște Fericit tuturor locuitorilor din Deta și Opatița.

Cu ani în urmă, s-a luat hotărârea ca ori de câte ori răsună sunetul clopoțelului lui Sandor Petofi, concetățenii maghiari, împreună cu întreaga comunitate a orașului nostru, să se adune la sărbătorirea unui eveniment important. În acest an, pe 15 martie, adunarea s-a dat în fața casei cu zăbrele verzi (zold ablakos kis haz), acolo unde s-a înfiripat dragostea platonică, niciodată împlinită, între poetul Gyula Reviczky și muza lui, Emma Bakalovic. Pe casa recent renovată, plăcuța comemorativă a celor doi a fost dezvelită de Gheorghe Katona – președintele U.D.M.R. Deta , alăuri de Francisc Szabo și Endre Libus, iar apoi a fost resfințită de preotul romano-catolic, Lokodi Attila. La casa cu zăbrele verzi s-a sărbătorit, anul acesta, împlinirea a 167 de ani de la izbucnirea Revoluției Pașoptiste de la Budapesta. Anul 1848 va rămâne peste secole, anul revoluțiilor, începute în februarie la Paris, continuate în 13 martie la Viena și extinse apoi, în 15 martie, în Budapesta – Muntenia – Transilvania, acoperind toată Europa. După prezentarea mea, domunul Gheorghe Katona – președintele U.D.M.R. a prezentat răsunetul Revoluției în orașul nostru. Notabilitățile acelor vremuri, Imre Timar, Pal Arizzi, Ludovic Wittner și Frigyes Drick, din primele momente ale revoluției, au promovat cu o voință ieșită din comun, atmosfera stimei, înțelegerii, armoniei și respectului între concetățenii urbei. După evocare au urmat momente artistice deosebite, în cadrul cărora au fost recitate poezii revoluționare. Nu se putea să nu admiri recitarea elevei Sonia Lupencia, care urmează cursul de limbă maghiară, accentul ei având o coloratură deosebită pentru cei prezenți. Doamnele Eva Borsos, Ilona Kocsa și Eva Vastag au subliniat mesajul liricii revoluționare petofiene, iar profesorul Francisc Szabo ne-a prezentat povestea micului clopoțel din Deta, care a fost găsit de localnici la Albești, lângă Sighișoara, pe câmpul de luptă. Cine știe dacă acest clopoțel atârnat la gâtul căluțului soldatului țarist, nu a fostul singurul martor al morții marelui poet. Sunt convins că atâta timp cât sunetul clopoțelului va răsuna în Deta, sufletele nostre pline de bunătate vor răspunde prezent la orice sărbătoare. Endre Libus.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support