Cumințenia Pământului, rămâne sau nu a noastră?

Ce a însemnat marea pentru imaginația grecilor antici, cu reflectarea ei în mituri, pentru poporul nostru a însemnat pământul cu codrii, stâncile, pajiștile lui cu arborii, florile și roadele anotimpurilor. Unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens este Brâncuși, cel mai mare sculptor al timpurilor moderne, venit de pe plaiurile gorjene, din Hobița, unde a trăit comuniunea cu natura și pământul natal. Brâncuși s-a minunat de frumusețea și binefacerile vieții, iar mai apoi, privind în înaltul văzduhului în care zburau păsările lui măiastre a găsit inspirație în stâlpii care susțineau privodul caselor pentru a crea Coloana Infinitului. După ce a „înfipt” bine în pământul românesc minunea de la Târgu Jiu, coloana care susține bolta cerească universală, cu sufletul treaz, Brâncuși a sculptat capodopera sa – Cumințenia Pământului.


Prin numele său sublim și prin ea însăși, Cumințenia Pământului spune lucruri mai adânci decât ne dăm seama la prima contemplare. Ea simbolizează prinosul adus înțelepciunii și spiritualității românești pe pământul nostru de-a lungul mileniilor. Brâncuși a cioplit în piatră un idol feminin așezat într-o poziție de mare liniste și ciudată meditație, cu brațele încrucișate pe piept în poziția caracteristică țărăncilor din Romania. O liniște resemnată, o atitudine de reculegere și așteptare, o „cumințenie” care-și află rădăcinile în veacuri de trudă și suferință. Cumințenia Pământului exprimă o grandoare calmă, o monumentalitate caldă și o liniște sufletească suverană. Această operă genială încărcată de o profundă și candidă dragoste pentru țara noastră străbună, din cauza nepăsării și indiferenței conducătorilor noștri care sunt de-a dreptul de neînțeles pentru sufletul nostru pur românesc, am putea să o pierdem pentru totdeauna daca nu o vom răscumpăra. Se pare că nu a fost destul greșeala fatală din anii 50 a conducătorilor comuniști care au refuzat cu obstinență ATELIERUL MARELUI ARTIST, el a dorit să-l dăruiască țării sale, dar a devenit mândria Parisului, situat în vecinătatea imediată a Palatul Pompidou. Ar fi timpul să ne trezim la realitate și să păstrăm valorile României acasă!Acum, Cumințenia Pământului!(Endre Libus)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support