LADA CU ZESTRE LA DETA


În data de 12 martie, orașul Deta a fost gazda Festivalului concurs „Lada cu zestre”, faza zonală, eveniment organizat de către Centrul de Cultură și Artă a județului Timiș. Au participat comunele Voiteg, Ghilad, Livezile, Birda dar și orașele Gataia, Ciacova și Deta. Colecțiile de artă populară, produsele gastronomice, recitatorii dialectali, interpreții vocali și soliștii instrumentiști, alături de ansamblurile de dansuri populare au încântat publicul și au înviat tradiții atât de iubite în zona noastră.
Centrul Cultural al orașului Deta, gazda ediției din acest an, a venit în fața juriului și a publicului cu cele mai bune programe artistice. Având în vedere că în Deta conviețuiesc mai multe etnii, la secțiunea gastronomie a fost prezentată o masă multietnică unde românii au pregătit „păturata pă crumpi”, sârbii „Cesnite”, ungurii un desert și o băutură numită a îngerilor, pregătită din mai multe fructe și legume, iar nemții o turtă acră cu mac. În ceea ce privește evoluția scenică a Centrului Cultural Deta, acesta a debutat cu un recital de câteva piese prelucrate din folclor, interpretate de către Corul Mixt dirijat de către pofesorul Dan Oroșan. Pentru prima oară la acest festival, Corul Mixt al minorității maghiare, sub îndrumarea preotului reformat Fazakas Csaba a interpretat trei melodii din folclor. Ansamblul de dansuri populare bulgărești a prezentat o suită de dansuri tradiționale, specifice etniei bulgare din Banat, cu o coregrafie pusă la punct de către doamna Tapanov Ana Maria, iar Ansamblul de dansuri tradiționale germane „Edelweiss” a adus în fața celor prezenți suite de dansuri tradiționale șvăbești, coregrafia fiind relizată de către doamna și domnul Șămanțu. Ansamblul de dansuri populare maghiare „Margaretta” a impresionat cu un dans tradițional, dansul cu bețe, coregrafie Clara Stanciu și Tifra Iuliana. Ansamblul de dansuri populare sârbești , „Sveti Nikola” s-a prezentat cu două grupe de dansatori, tineri și mijloci, care au dansat suite din zona Banatului sârbesc, coregrafia fiind realizată de domnișoara Tătărușanu Diana. Ansamblul de dansuri populare românești, s-a pregătit temeinic și a strălucit cu un „Dans pe generatii” în care s-au împletit suite de dansuri atât din zona câmpiei banatice cât și din zona de munte. Acest dans pe generații a unit copii, tineri, seniori și pensionari, formând un tot unitar, un sectacol inedit și extrem de complex. Puține formații de amatori au reușit să realizeze un asemenea dans, Ansamblul de dansuri populare românești sub coregrafia instructorului coregraf domnul Voicu Cătălin reușind să adune ropote de aplauze din partea publicului prezent. La secțiunea soliști instrumentiști, Deian Alexandru Giurgev a interpretat câteva melodii instrumentale sârbești la armonica sârbeasca, toți concurenții Centrului Cultural al orașului Deta calificându-se pentru faza județeană a festivalului. Întreg programul artistic a fost prezentat de cunoscuta domnișoară Diana Tătărușanu.

Mulțumesc tuturor celor care activează la Centrul Cultural al orașului Deta pentru efortul depus, pentru felul în care au reprezentat atât instituția cât și orașul, mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizare, și nu în ultimul rând, conducerii Primăriei orașului Deta, pentru sprijinul acordat. (Ovidiu Ivancea, Director al Centrului Cultural al orașului Deta)


Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support