Cupa Liceelor câştigată de echipa colegiului 10


Echipa colegiului 10 Deta a câştigat „Cupa Liceelor”, competiţie organizată de deputatul Gheorghe Ciobanu, în sala de sport din comuna Uivar.

Aflat la ediţia a doua, Campionatul Naţional de Minifotbal „Cupa Liceelor” s-a încheiat cu victoria de necontestat a selecţionatei colegiului 10, din care au făcut parte şi jucători de la Liceul din Deta. La turneul organizat de deputatul Gheorghe Ciobanu au participat 4 echipe din Timiş, Arad, Bucureşti şi Brăila.

Meciul de deschidere al Cupei Liceelor a adus faţă în faţă echipa colegiului 10 şi cea a Bucureştiului, victoria revenind timişenilor cu 2 la 0. Aradul a învins apoi Brăila cu 2 la 1, acelaşi scor înregistrându-se şi în partida dintre Colegiul 10 Deta şi echipa Aradului. Brăila a câştigat în faţa Bucureştiului, fiind apoi învinsă de selecţionata colegiului 10 cu 3 la 0. Ultimul meci a adus victoria bucureştenilor în faţa colegilor lor din Arad. În clasamentul final al turneului echipa colegiului 10 a ocupat primul loc, fiind urmată de liceeni bucureşteni şi cei brăileni. Tinerii din Arad au ocupat ultimul loc al clasamentului.

Cel mai tehnic jucător al turneului a fost declarat Florin Aniţoiu din slecţionata colegiului 10 Deta. Cel mai bun portar a fost bucureşteanul Răzvan Vasiliu, iar golgeter a fost Andrei Stoian din echipa Brăilei. La finalul competiţiei o selecţionată formată din cei mai buni jucători ai celor patru echipe participante la turneu a întâlnit o echipă formată din vedetele Politehnicii Timişoara. Cosmin Contra, Florin Bătrânu, Vali Velcea, Călin Rosenblum, Romică Buia şi Petru Ţurcaş au făcut o demonstraţie de fotbal mare pe parchetul sălii de sport din Uivar, iar la finalul partidei au stat de vorbă cu micuţii fotbalişti şi le-au oferit cupe şi medalii. Cosmin Contra l-a felicitat pe deputatul Gheorghe Ciobanu pentru iniţiativa de a organiza o astfel de competiţie care pune sportul şi mişcarea fizică pe primul loc. „Mă bucur că am reuşit să organizez acest turneu de fotbal pentru liceeni şi am constatat cu acest prilej că avem multe talente la acest nivel. Problema fotbalului românesc este la vârf, în Federaţie şi în Ligă nu la fotbalişti. Avem tineri minunaţi care joacă un fotbal de calitate, dar care nu se pot exprima din cauza unor oameni care le blochează ascensiunea. Eu, împreună cu colegii mei deputaţi din Bucureşti, Arad şi Brăila, vom continua să organizăm competiţii dedicate tinerilor. Urmează că acest turneu să se desfăşoare anul viitor în primăvară la Arad şi apoi în toamnă la Brăila”, ne-a declarat deputatul Gheorghe Ciobanu. În paralel cu turneul de fotbal deputatul colegiului 10 se implică şi sprijină competiţii de handbal, dar şi acţiuni menite să promoveze educaţia fizică în rândul tinerilor.

Related Post

WiFi gratuit

WiFi gratuit

A fost finalizată instalarea, în diferite locuri din oraș, a  punctelor de acces la internet…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support