Editorial Petru Roman

O echipă de succes

Am spus întotdeauna că succesul reprezintă rezultatul unei munci de echipă. Nu există oameni providențiali sau oameni care le știu pe toate. Importantă este echipa și buna funcționare a acesteia. Pot să spun, fără teama de a greși, că am reușit să fac mai multe astfel de echipe, iar atunci când rezultatele încep să se vadă, nu pot decât să mă bucur. O astfel de echipă de succes este cea care se ocupă de fondurile europene. Avem aici oameni bine pregătiți, serioși și integri care, pas cu pas, au reușit să obțină performanțe notabile. Prin înființarea GAL-ului Timiș Torontal Barzava am reușit să extindem zona de acțiune și în mediul rural din microregiunea Deta. Efortul și munca acestor oameni au adus la Deta și în comunele din apropiere câteva zeci de milioane de euro, atât pentru administrațiile locale cât și pentru zona privată, deci în final în beneficiul cetățenilor. Este o performanță care trebuie remarcată, încurajată și sprijinită pe viitor. Avem o echipă de succes care merge pe un drum bun și trebuie să ne mândrim cu acest lucru.  

Related Post

Editorial Petru Roman

Editorial Petru Roman

Hristos a înviat!  Acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paşti, mă gândesc la dumneavoastră, locuitorii…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support