Excursie pentru seniori

În luna septembrie, în zilele de 17, 22, 24 şi 28, Asociaţia Seniorilor din Deta a organizat cea de-a doua excursie planificată pentru anul 2015, pe traseul Deta – Timişoara – Arad – Lipova, în cadrul căreia s-a vizitat Monumentul Eroilor de la Păuliş, ridicat în anul 1974 în memoria ostaşilor şi elevilor de la Şcoala Militară Radna căzuţi pe câmpul de luptă în cel de-al doilea război mondial. La monument a fost depusă o coroană de flori şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care și-au dat viața. A fost vizitată de asemenea şi Mânăstirea Radna, construită în anul 1520, sfinţită în anul 1867 și declarată Basilica Papală în anul 1992. Excursia a inclus și un scurt popas în Staţiunea Lipova, atestată în anul 1314 și o vizită la Muzeul satului bănăţean din Timişoara, înfiinţat în anul 1972 şi conceput cu gospodării ţărăneşti aparţinând diferitelor etnii. La excursie au participat peste 230 de seniori, membrii ai asociaţiei din orașul nostru. Activi și implicați în viața comunității, seniorii din Deta au mai participat cu două echipe la Festivalul Ceaunul şi grătarul 2015, în 26.09.2015 la Deta şi în 17.10.2015 la Opatiţa. Doresc să mulţumesc domnului primar al oraşului Deta şi Consiliului local pentru sprijinul ce ni-l acordă, precum și membrilor comitetului executiv şi consiliului director al asociaţiei pentru modul cum au acţionat în buna desfăşurare şi organizare a activităţilor organizaţiei.Alexandru Voiculescu.

Related Post

WiFi gratuit

WiFi gratuit

A fost finalizată instalarea, în diferite locuri din oraș, a  punctelor de acces la internet…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support