Maghiarii din Deta s-au remarcat la Ruga catolică

În Deta, prima capelă a catolicilor a fost ridicată în anul 1735, iar 33 de ani mai târziu, datorită creşterii numărului credincioşilor s-a construit o biserică cu acoperiş de şindrilă. După 110 ani, în 1887, sub conducerea lui Iung Iozsef, a luat fiinţă „Uniunea pentru construirea bisericii” care, în 1898, a pus piatra de temelie a noii Biserici Romano-Catolice, sfinţite ulterior, în anul 1900, cu hramul Sfintei Ana. În viaţa unei comunităţi creştine, sărbătorirea hramului bisericii locale este un moment cu adevărat deosebit și important, iar Primăria şi Consiliul local al oraşului Deta au înteles lucru și au organizat mult aşteptata Rugă Catolică, ediţia 2013. Evenimentul care a reunit catolici de toate etniile, a avut loc pe scena din parcul oraşului unde buna dispoziţie a fost asigurată de cunoscuta formaţie Aszinkron 4+2, iar Ansamblul de dansuri populare maghiare „Margaretta” al Casei de cultură a oraşului Deta, cu o ţinută impecabilă şi o coregrafie nouă, a prezentat un program artistic care a stârnit admirația întregului public, indiferent de etnie. Klara Stanciu.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support