MISTERUL SFINXULUI: SUNET ȘI LUMINĂ (III)

MISTERUL SFINXULUI: SUNET ȘI LUMINĂ (III)

Așezat cu labele sale colosale pe nisip, SFINXUL, marele Sfinx sculptat poate din ordinul Faraonului Kefren, se uită de 47 de veacuri spre același punct iluzoriu cu ochii lui de piatră, împăienjeniți de singurătatea deșertului. Ochii săi inexorabili caută un punct inexistent deoarece, pentru el, deșertul este o abstracțiune fără timp, o singurătate egală cu ea însuși, o moarte provizorie a geografiei. Sfinxul mi se pare că este exilat din timp, unde el caută orizontul dar nu unul geografic, ci unul ideal. În imensitatea sahariană, nisipul și timpul l-au transformat în enigmă, în operă de artă. Uitându-mă la el observ că e recreat de vânt, de nisip și de amnezia sa. Obrazul său rămâne tatuat de vânt, incapabil să sufere, obligat la calm, visează poate frumos și placid ca ruda lui de la Memphis. În fața acestei minuni a lumii am avut revelația că retrăiesc unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea.

SUNET ȘI LUMINĂ: Fiecare dintre noi trăim momente înălțătoare în cursul vieții noastre. Nu voi putea uita niciodată cea mai frumoasa NOAPTE DE ÎNVIERE din viața mea, de pe piscurile munților METEORA (Grecia). În văzduh, aproape de bunul Dumnezeu, pe platoul mânăstirii VARLAM, în arca de conservare a crezului nostru ortodox de 2000 de ani, într-o liniște absolută, la lumina lumânărilor străpunsă doar de cântecele diafane ale călugărilor, descoperind armonia și pacea în sufletul meu și rezonând miraculos cu confrații mei. Tot așa nu pot uita noaptea înstelată deasupra amfiteatrului roman ODEON ATHICUS de la poalele ACROPOLEI, vegheată de Luna atheniană, unde vocea minunată a cântăreței NANA MOUSCURII m-a înălțat pe cele mai angelice culmi melodice. Dar acum, aflându-mă la marginea deșertului Saharian, pe platoul de la Ghiza, în mijlocul nopții întunecate, o voce în difuzoarele aranjate cu rafinată știință a efectelor, a spart liniștea anunțând – Cortina nopții se va întredeschide pe scena unde se va juca „povestea” unei civilizații demult apuse. Deodată un con de lumină a incendiat capul Sfinxului. Ravagiile pe fața lui produse de vânturile sălbatice și nisipuri de-a lungul mileniilor au dispărut fiind „pudrate” de lumina artificială care l-a readus ca printr-o minune la viață dându-i o carnație sănătoasă, sangvină, imposibilă în trupul unui animal himeric înfometat de necunoscut. Totodată și piramidele au fost readuse la viață, repoleite, emanând parcă miresme care ne insuflau că orice poate fi născut dintr-o credință ,,încăpățânată și utopică”, SIGURĂ că va învinge moartea. După terminarea spectacolului divin, Sfinxul și Piramidele s-au reîntors în „somnul” deșertului iar noi, actorii acelei nopți diafane, am rămas cu sufletele încărcate de crezul în rostul nostru magic în această viață pe acest pământ . (Endre Libuș)

Related Post