O scoală la standarde europene

Luminarea poporului este cea mai înaltă datorie a semenilor luminaţi şi patrioţi . A nu sprijini lupta pentru luminarea poporului, ori a lupta contra existenţei ţării, e tot una” (Spiru Haret)

Plecând de la motto-ul de mai sus, conducerea Primăriei orașului Deta și Consiliul Local, au arătat încă o dată că tinerele vlăstare din localitatea Opatița nu au fost date uitării. Drept dovadă, clădirea în care funcționează școala și grădinița a intrat în renovare totală anul acesta, astfel încât preșcolarii și școlarii să poată beneficia de cele mai bune condiții. Lucrările au început cu construirea unor grupuri sanitare interioare fete – băieti, separat pentru preșcolari cât și pentru școlari, scurgerea fiind realizată într-o fosă septică ecologică, la standarde europene. Sistemul de încălzire cu convectoare pe gaz a fost schimbat cu o centrală termică performantă, fiecare încăpere beneficiind de mai multe calorifere și totodată de apă caldă la grupurile sanitare. Ferestrele din lemn au fost înlocuite cu termopane de cea mai bună calitate, păstrându-se aspectul arhitectural anterior. Pentru păstrarea și conservarea clădirii a fost schimbat acoperișul, țiglele vechi fiind înlocuite cu altele noi, folosindu-se o tehnică de ultimă generatie. Pe exteriorul clădirii, a fost îndepărtată vechea tencuială si înlocuită cu una nouă, ornamentele arhitecturale fiind recondiționate, păstrând aceeași linie, coloritul zugrăvelii dând un aer modern și totodată sobru. În partea clădirii în care functionează grădinita, lucrările interioare au fost finalizate. Holul de la intrare, cu usă termopan, cu gresie, cu pereții tencuiți și zugrăviți, sala de protocol și materiale dotată cu ușă nouă și parchet laminat, sala de clasă zugrăvită, camera centralei termice sau ușa termopan la urcarea în pod, sunt doar câteva din planul de reabilitare realizat. Urmează a se finaliza holul de la intrare în scoală si cele două săli de clasă.

Totuși, cu un gust amar, am constatat în urmă cu câteva zile că, în ciuda evidenței, mai sunt persoane cârcotașe care nu acceptă realitatea, care nu au avut niciodată deschidere spre nou și spre frumos, dar am convingerea că ceea ce s-a realizat va dăinui peste ani, indiferent de cine vrea să vadă sau nu. Ovidiu Ivancea, profesor ciclul primar Opatița.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support