ORA PĂMÂNTULUI A STINS LUMINA ŞI ÎN DETA

Pe 27 martie 2010, de Ora Pământului, între orele 20.30-21.30, un miliard de persoane din peste 1000 de oraşe ale lumii, au fost aşteptate să stingă lumina, ca semnal de alarmă cu privire la încălzirea globală. La iniţiativa membrilor Clubului Pro Eco Deta, acest eveniment internaţional a fost marcat şi în oraşul nostru. Deşi dimensiunile acţiunii au fost mai mici în Deta, orice gest, oricât de mic, este de apreciat. Inimoşii ecologişti de la Grupul Şcolar „Sf. Nicolae” au organizat o campanie stradală şi au împărţit 300 de fluturaşi, prin care au informat locuitorii oraşului despre Ora Pământului şi i–au îndemnat să se alinieze celorlalte oraşe ale lumii. Pentru că viaţa pe această planetă, existenţa noastră şi a generaţiilor viitoare depinde de faptele fiecăruia dintre noi, doresc să mulţumesc tuturor celor care au înţeles şi au îmbrăţişat iniţiativa elevilor! Szabo Francisc

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support