Participare record la Festivalul Ceaunul și Grătarul 2015

Festivalul Ceaunul și Grătarul din acest an s-a remarcat printr-un număr record de participanți.

Devenit deja tradiție, festivalul a adus la Deta 34 de echipe care s-au întrecut în preparate la ceaun și la grătar. S-au înscris în concurs echipe din Deta, Soca, Bordany (Ungaria), Plandiște (Serbia), Vîrșet (Serbia), Coka (Serbia), Bor (Serbia) și Glogoni (Serbia). Concurența a fost acerbă și fiecare echipă a păstrat foarte bine secretul culinar cu care a vizat primul loc. Jurizarea echipelor concurente și a preparatelor acestora s-a făcut prin evaluarea a 4 criterii, acordanduse-se pentru fiecare criteriu în parte, note de la 1 la 10. Criteriile de care s-a ținut cont au vizat gustul preparatelor culinare (frăgezimea și suculență cărnurilor, folosirea plantelor aromatice și a materiilor prime de sezon), prezentarea preparatelor culinare în formă finală (servirea preparatului într-un mod natural, apetisant, elegant, estetic, simplu, practic și eficient, design/mod de aranjare în farfurie și modul de prezentare, igiena farfuriei), compoziția preparatelor (combinarea corectă a culorilor, texturii și aromelor preparatului; îmbinarea gusturilor/aromelor și corelarea dintre felul principal și garnitură; compatibilitatea între ingredient și preparat) și prezentarea echipei (costumația adecvată și igiena concurentului; folosirea instrumentelor de gătit și măiestria în folosirea acestora; denumirea originală care să îi reprezinte pe membrii echipei și preparat).

Juriul a avut o misiune foarte grea și după deliberări și degustări amănunțite, jurații au decis să împartă premiile pe 34 de secțiuni, astfel, fiecare echipă a ocupat locul I la secțiunea la care a participat.

“Acest festival este un bun exemplu al felului în care trăim noi aici la Deta, în bună înțelegere cu toate etniile. Toleranța și înțelegerea sunt noțiuni care nu ne sunt străine și această sărbătoare este încă o dovadă în acest sens. Respectăm tradițiile și obiceiurile altora, ne mândrim cu tradițiile și obiceiurile noastre și ne bucurăm să vedem și să învățam cum trăiesc alții. Am avut preparate delicioase și mă bucur că de la an la an, acest festival crește și are tot mai mult succes”, a spus primarul Petru Roman.

Primarii din Deta și Plandiște, respect și prietenie


“Ne întâlnim foarte des în ultimii ani și ne respectăm unii pe alții. Am răspuns de fiecare dată invitației domnului primar Petru Roman și avem împreună multe proiecte. Dar pe lângă proiecte și colaborări am ajuns să ne cunoaștem foarte bine la nivel personal și am devenit prieteni. Acest lucru ne-a făcut să continuăm bunele relații și venim la Deta la fiecare eveniment, așa cum domnul primar Petru Roman și echipa sa vin la Plandiște la cele mai importante acțiuni. Relația de prietenie nu este doar între mine și domnul primar ci și între membrii echipelor noastre. Sportivii și pensionarii din cele două localități au organizat deja acțiuni comune”, a spus Milan Selakovic primarul din Plandiște. “Am fost recent la Deta la Zilele Orașului și, iată, acum suntem la Festivalul Ceaunul și Grătarul, o acțiune extrem de reușită la care am participat și anii trecuți. Mi-a plăcut atât de mult încât am organizat și noi un festival similar la Plandiște. În privința proiectelor transfrontaliere, avem deja în lucru un nou proiect comun. Este vorba despre modernizarea spitalelor din Deta și Plandiște, un proiect pe fonduri IPA care urmează să fie depus pentru finanțare” a mai spus primarul Milan Selakovic.

Related Post

Anunț Maracana 2021

Anunț Maracana 2021

Anunțăm cu bucurie ediția 2021 a Campionatului de minifotbal “Maracana”! Acesta se va desfășura începând…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support