POMPIERII DIN DETA ÎSI TESTEAZA TIMPII DE INTERVENŢIE

Echipajele de intervenţie din oraşul nostru sunt pregătite să facă faţă oricărei situaţii de criză

Au intervenit la timp, au salvat răniţii şi au stins incendiul. Din fericire a fost vorba doar de un exerciţiu, un antrenament la care a participat unitatea de pompieri din Deta şi echipajul SMURD. Scenariul exerciţiului, care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, este preluat din cotidian iar un asemenea incident s-ar putea întâmpla oricând: ca urmare a unor lucrări de reparaţii la clădirea primăriei, care au inclus şi operaţiuni de sudură, un muncitor nu a închis etanş o butelie de acetilenă, iar în timpul nopţii, atunci când paznicul de serviciu a acţionat un întrerupător de la iluminatul electric, s-a produs o explozie urmată de incendierea unei suprafeţe de aproximativ 50 m2, existând posibilitatea propagării focului şi în spaţiile învecinate. Paznicul a fost rănit de suflul exploziei şi a suferit arsuri pe suprafaţa corpului. Intervenţia echipajelor de pompieri a fost rapidă şi a demonstrat că militarii sunt pregătiţi să facă faţă şi unei situaţii reale.Iar pentru că salvarea vieţilor omeneşti în caz de incendiu, presupune mai mult decât decizii pripite la faţa locului, echipele de intervenţie au exersat metodele specifice prin care se protejează victimele unei explozii şi felul în care se acordă primul ajutor. Celor trei echipaje de intervenţie din partea Staţiei de pompieri Deta, li s-au alăturat o ambulanţă SMURD, reprezentanţi din partea Poliţiei oraşului Deta şi din partea Primăriei.Cpt. Herisanu Ionita

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support