Teatru si poezie pentru cei mici

Spectacolul de Paşte susţinut de Clubul Piticilor a stârnit ropote de aplauze
A doua duminică după Paşte, Casa de cultură din Deta a devenit neîncăpătoare pentru invitaţii speciali ai Clubului Piticilor. Părinţi, bunici, vecini şi oficialităţi ale oraşului, au venit cu drag, să urmărească spectacolul oferit de de micuţii coordonaţi de Edith Laszlo. Deşi aflaţi la prima reprezentaţie, unii dintre ei fiind copleşiţi de emoţiile începutului de drum, copiii au încântat întregul public. Munca depusă de micuţii artişti a fost extrem de serioasă, programul prezentat de ei fiind consistent şi format din elemente diferite. Invitaţii Clubului Piticilor s-au putut bucura de două piese de teatru, „Credinţa mută munţii din loc” şi „Împăratul surd şi privighetoarea” şi două scenete comice, „Râsete în hohote” şi „Povestea Julietei moderne”. Spectacolul atât de apreciat de părinţi şi de familiile copiilor, s-a încheiat cu un recital de poezie în toate limbile naţionalităţilor conlocuitoare din oraşul nostru. „Programul a fost minunat. Am remarcat şi efortul depus de copii, dar şi dăruirea cu care doamna coordonatoare Edith Laszlo a reuşit să organizeze totul în cel mai impecabil mod. Sunt convinsă că vorbesc în numele tuturor părinţilor atunci când mulţumesc doamnei Laszlo, Casei de Cultură şi autorităţilor locale, care au făcut posibil acest spectacol extraordinar” a declarat pentru Monitorul Primăriei, una dintre mămicile participante la eveniment. Atmosfera spectacolului a fost întregită de decorarea scenei cu desene, jucării de pluş, coşuri cu ouă şi chiar iepuraşi vii. Spectacolul a fost un real succes, drept pentru care doresc să felicit copiii care au fost implicaţi în derularea programului, pe doamna Edith Laslo care i-a instruit şi coordonează întrega activitate a Clubului piticilor, şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc tuturor celor care au participat şi ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment. Ovidiu Ivancea

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support