ZILELE ORAŞULUI DETA 2014

Ajunse la cea de-a cincea ediţie, Zilele Orașului Deta au adus bucurie și momente artistice deosebite pentru toate gusturile și toate vârstele
Tradiția anilor trecuți a fost respectată și în 2014 astfel că evenimentul atât de apreciat la nivel local a debutat cu parada portului popular, la care au participat Fanfara Mihai Eminescu din Coştei (Serbia), Ansamblul de dansuri germane din Steiendorf, Ansamblul de dansuri româneşti din Sintea Mare, alături de Ansamblul de dansuri maghiare Margaretta, Ansamblul de dansuri bulgăreşti Vince (Coroniţa), Ansamblul de dansuri sârbeşti Sveti Nikola şi Ansamblul de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăseneşti, aceste patru formații din urmă fiind mândre reprezentante ale vieții artistice din Deta.
Înainte să înceapă jocul și muzica, comunitatea din Deta a păstrat câteva momente solemne, la ridicarea steagului oraşului, precum şi la cuvântul de deschidere al primarului Petru Roman, care a salutat prezența invitaţiilor, și a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea şi buna desfăşurare a evenimentului. Sponsorii Zilelor Orașului Deta nu au fost nici ei uitați, primarul și organizatorii îndreptând mulțumiri către cei care au sprijinit financiar activitățile culturale, artistice şi sportive din cadrul evenimentului.
Vineri, într-o zi destinată folclorului, a urcat pe scena Fanfara Mihai Eminescu din Coştei, urmată de Asociaţia Padeşul din Făget, care a adus în fața publicului, nume cunoscute atât din folclorul bănăţean precum şi din alte zone. Printre aceştia îi amintim pe Sonia Vlaicovici, Doriana Talpeş, Mircea Cartişorean, Otilia Radu, Dan Necsa, Adriana Necsa, şi nu în ultimul rând, un mare interpret al muzicii populare Benone Sinulescu. Prezentatorul zilei folclorului a fost realizatorul de emisiuni Ioan Gheorghe Olteanu, actualmente colaborator al postului de televiziune HORA TV. La rândul lor, ansamblurile de dansuri populare care au participat la paradă, au adus veselie in sufletele celor prezenți cu mai multe suite de dansuri populare și o coregrafie de excepţie, care s-au dovedit a fi pe placul tuturor. Seara de vineri s-a încheiat cu programul oferit de Orchestra General Music condusă de saxofonistul Florin Ionaş – Generalul, împreună cu solistele de muzică populară Diana Selagea şi Claudia Ionas.
Sâmbătă, în cea de-a doua zi de sărbătoare, primii care au urcat pe scenă au fost membrii Ansamblului de dansuri multietnice Timiş-Torontal, care au dat viață unor coregrafii specifice tuturor minorităţilor etnice din zona noastră. Seara a continuat cu programe oferite de formaţii din Serbia printre care Ansamblul Veselia şi Jelek din Glogonj – Pancevo și Ansamblul de dansuri populare din Grebenaţ – Serbia, care au prezentat atât dansuri şi cântece populare româneşti precum şi sârbeşti.
Tot sâmbătă, tinerii din Deta și amatorii altor genuri de muzică, s-au putut delecta cu recitalul formaţiilor Alexis Nature, The Weekend Band şi Maxim, momentele umoristice fiind asigurate de Rabă şi asociatul.
Duminică dimineața, iubitorii sportului de toate vârstele, din localitatea noastră dar şi din comuna Bordany – Ungaria, au putut participa la Crosul oraşului Deta, aflat în acest an la cea de-a treia ediţie, iar seara publicul a fost încântat de micuții artiști ai Grădiniței Deta, ai Formației de dansuri populare româneşti si sârbeşti Juniorii și cei ai Formației de dansuri moderne Mini-Kids Deta. Toți copii, în semn de mulțumire pentru efortul depus, au primit din partea Primăriei Deta câte un mic cadou dulce. Seara de duminică a continuat cu programul artistic oferit de Casa de Cultură din Bordany – Ungaria, urmat de muzică ușoară asigurată de Formaţia Concret din Buziaş, Formaţia Phoebus din Deta, Cover By Anastasia Sandu. Momentele umoristice din cea de-a treia zi de sărbătoare au fost realizate de Nănaşii.
Înainte ca cea de-a cincea ediție a Zilelor orașului Deta să ajungă la sfârșit, au fost premiați participanţii la cros, clasificarea fiind făcută pe categorii de vârstă feminin şi masculin, fiecare concurent aflat pe unul din primele trei locuri primind câte o diplomă, o medalie şi o cupă. Cel mai așteptat eveniment din Deta, cu ale sale trei zile de distracție, s-a încheiat cu recitalul cunoscutei formaţii 3 SUD – EST și un foc superb de artificii. Pe parcursul celor trei zile, întregul program a fost prezentat de Diana Tătăruşanu, iar sonorizarea şi efectele de lumini de către Loko DJ din Deta. Doresc să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestor trei zile minunate. Ovidiu Ivancea – director, Casa de cultură Deta.

MULȚUMIM SPONSORILOR:
Consiliul Județean Timiș
SC Prevent Automotive România
SC Senini Cementiblok
BNP Ciobanu Ana – Ștefania
SC Dunasun SRL
SC Erremme Agro Ferma SRL
SC Gimirom SRL
SC Rolas – Nem SRL
Deputat Popoviciu Alin
Familia Luncz Ioan
Familia Despi Ioan
Familia Rotariu Mirco Sorin
Familia Roman Constantin

Familia Lazăr Ștefan

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support